Ciucă: Sprijinul lui Olaf Scholz – confirmare importantă a partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, că salută sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru ca România să devină membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen, menţionând că reprezintă o „confirmare importantă din partea partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen, în beneficiul întregii Uniuni Europene”.

„Salut sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru ca România să devină membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. Confirmare importantă din partea partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen, în beneficiul întregii Uniuni Europene”, a transmis Ciucă pe Twitter.

Premierul Ciucă a transmis un mesaj şi pe Facebook, menţionând că România a gestionat cu responsabilitate graniţa externă a Uniunii şi cetăţenii români merită să se bucure de aderarea la spaţiul Schengen şi flexibilitatea suplimentară în termeni de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor.

„Mulţumesc Germaniei pentru sprijinul constant acordat României de a adera la spaţiul Schengen, important obiectiv naţional încă de la momentul aderării ţării noastre la UE. România a gestionat cu responsabilitate graniţa externă a Uniunii, demonstrând constant că poate proteja cu succes teritoriul Uniunii şi cetăţenii săi, în linie cu standardele Schengen. Cetăţenii români merită să se bucure de aderarea la spaţiul Schengen şi flexibilitatea suplimentară în termeni de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor. Exporturile româneşti ar putea cunoaşte un impuls semnificativ, iar cozile la trecerea frontierei în spaţiul Schengen ar putea rămâne doar amintire”, a scris prim-ministrul.

Luni, cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la spaţiul Schengen, transmite Reuters.

În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” şi afirmă că „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”.

„Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline”, a promis cancelarul.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...

Ana Birchall a demisionat de la Nuclearelectrica! Ce a supărat-o

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a rezistat la Nuclearelectrica doi ani și două luni. Azi și-a anunțat plecarea. Ana Birchall a anunțat că...