CMBSU: Masca de protecţie, obligatorie de luni în pieţe, târguri, staţii, mijloace de transport în comun

Publicat: 26 sept. 2021, 16:59, de Mădălina Bălăceanu, în News , ? cititori
CMBSU: Masca de protecţie, obligatorie de luni în pieţe, târguri, staţii, mijloace de transport în comun

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie de luni, 27 septembrie, în spaţiile publice – pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, potrivit deciziei adoptate, duminică, de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Bucureşti transmis AGERPRES, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit, duminică, în şedinţă extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, a constatat că la nivelul municipiului Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile, în data de 26 septembrie, orele 10,03 este de 4,35/1.000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu ziua de luni, ora 0,00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în funcţie de rata de incidenţă.

 În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne.

 Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.