Coaliția: coroana fără nestemate a guvernării

S-a ”edificat”, iată, o formă de putere care nu guvernează, dar decide. Nu răspunde, dar impune. Nu apare în Constituție, dar funcționează ca un mecanism paralel. În România de azi, această formă poartă un nume banal, aproape inocent: coaliția.

Traian Băsescu a spus-o recent, într-un mod direct, fără menajamente: coaliția s-a substituit guvernării. Observația e corectă, dar incompletă. Coaliția nu doar că s-a substituit guvernării – a golit-o de sens. A transformat actul de guvernare într-un simulacru birocratic, iar ideea de reformă într-un exercițiu de imagine aproape ridicol.

Media se hrănesc, somnambulic, cu toate fricțiunile total lipsite de coerență ale acestei structuri ridicole. Orice ditiramb capătă statut de breaking news. Analiști fini dar și experți în bătut apa-n piuă își exersează de dimineața până seara abilitățile vocal-instrumentale pe subiecte minore, la care publicul – noi, fraierii – a adormit deja, lin și plictisit amarnic…

O structură fără răspundere, dar cu putere totală

Tehnic vorbind, coaliția nu există ca instituție. Nu e aleasă, nu e numită, nu e reglementată clar. Nu are atribuții, nu are proceduri transparente, nu are responsabilitate juridică. Și totuși, decide tot.

10:42, 19.01.2026 • POLITICĂ

Coaliția, în şedinţă: Bolojan, luat la rost de PSD pentru acordul Mercosur. Miza concedierilor și ultimatumul pe buget

18:50, 17.12.2025 • POLITICĂ

Coaliția sparge gheața: reformă administrativă, salariu minim majorat și măsuri fiscale pentru 2026

Guvernul nu mai guvernează.

Miniștrii nu mai conduc ministere. Parlamentul nu mai legiferează în sens propriu. Toate deciziile majore sunt negociate în spatele ușilor închise, într-un spațiu informal unde nu există stenograme, voturi asumate sau explicații publice.

Aceasta este prima anomalie majoră: puterea fără răspundere. În orice stat funcțional, cine decide răspunde. În România, cine decide se ascunde în formula colectivă a „coaliției”, unde vina se diluează și nimeni nu e niciodată vinovat.

Reforma, transformată în teatru de păpuși

Politic, coaliția a produs o deformare gravă a ideii de reformă. În loc să fie un proces coerent, cu obiective clare, termene și asumare, reforma a devenit un joc absurd de compromisuri minuscule, prezentate ca victorii istorice.

Fiecare măsură e negociată până la epuizare, diluată până la inutilitate și apoi vândută public ca „pas important”.

În realitate, asistăm la un spectacol obosit al „tensiunilor din coaliție”, reluat mecanic la fiecare subiect sensibil: pensii, justiție, fiscalitate, administrație.

Publicul știe deja scenariul:
– un lider amenință cu blocajul,
– altul invocă stabilitatea,
– apar „surse politice”,
– se ajunge la un compromis prost,
– toată lumea declară că „nu e ideal, dar e necesar”.

Spectacolul e nu doar previzibil, ci de prost-gust. Nu mai convinge pe nimeni. A devenit zgomot de fond.

Guvernarea prin veto permanent

Tehnic, coaliția funcționează ca un sistem de veto încrucișat. Orice reformă reală amenință pe cineva: un partid, o rețea, o clientelă, un grup de interese. Rezultatul e paralizia.

În loc să existe un program de guvernare coerent, există o listă de lucruri care nu se pot face, pentru că „nu e momentul”, „nu există consens”, „se rupe coaliția”.

Aceasta este a doua anomalie majoră: stabilitatea ca pretext pentru incompetență. Coaliția nu mai e un instrument de guvernare, ci o scuză permanentă pentru lipsa deciziilor.

Etic: dispariția asumării morale

Etic, coaliția a produs poate cea mai gravă mutație: a eliminat complet ideea de responsabilitate morală. Nimeni nu mai spune „am greșit”. Nimeni nu mai demisionează. Nimeni nu mai răspunde în nume propriu.

Totul se întâmplă „în urma unor discuții în coaliție”. Această formulă sterilă a devenit echivalentul politic al spălării pe mâini. Nu există lideri, există doar purtători de mesaj ai unei voințe colective difuze.

Coroana există, dar nestematele lipsesc: competență, curaj, viziune, asumare.

De ce ar trebui să dispară acest mecanism

Coaliția, în forma actuală, nu mai e un compromis democratic. Este un mecanism incoerent care:
– blochează reforma,
– infantilizează guvernarea,
– decredibilizează politica,
– alimentează cinismul public.

Nu stabilitatea e problema. Stabilitatea fără direcție e stagnare. Iar stagnarea, într-o societate deja tensionată, e rețeta perfectă pentru explozie.

Reforma nu poate fi făcută de un organism informal care se teme de propria umbră. Nu poți cere sacrificii societății când tu funcționezi pe principiul „să nu supărăm pe nimeni”.

Coaliția ca simptom, nu ca soluție

Important de spus: coaliția nu e cauza tuturor relelor. Este simptomul unei politici incapabile să producă majorități clare și lideri autentici. Dar faptul că e simptom nu o face mai puțin nocivă.

În forma actuală, coaliția nu mai e un instrument de guvernare. Este o coroană fără nestemate: arată a putere, dar nu luminează nimic.

Dacă România vrea reformă reală, acest mecanism trebuie fie regândit radical, fie abandonat. Guvernarea nu se face prin ședințe secrete și compromisuri rușinoase, ci prin decizie, asumare și răspundere publică.

Altfel, vom continua să asistăm la aceeași piesă tâmpițică, jucată de actori obosiți, într-o sală din ce în ce mai goală.