Cod roșu de furtună în Hunedoara, Brașov, Vâlcea și Gorj. Meteorologii anunță ploi torențiale

Publicat: 31 iul. 2021, 15:27, de Vlad Ciotoran, în ACTUALITATE , ? cititori
Cod roșu de furtună în Hunedoara, Brașov, Vâlcea și Gorj. Meteorologii anunță ploi torențiale

ANM a emis, sâmbătă după-amiază, trei avertizări cod roșu de furtună și ploi torențiale în anumte regiuni din județe Hunedoara, Brașov, Vâlcea și Gorj.

Potrivit meteorologilor, până la ora 16:00, în judeţul Hunedoara, în zona de munte, la peste 1.800 de metri, dar şi în localităţile Petroşani, Vulcan, Lupeni, Uricani şi, Aninoasa, se vor semnala averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

De asemenea, în județul Brașov în zona  Vama Buzăului și la munte la peste cota de 1800 metri, se așteaptă ploi torențiale care vor depăși 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină. Avertizarea etse valabilă până la ora 16.30.

Tot în zona de munte, peste cota 1800 metri, în județe Gorj și Vâlcea, sunt înregistrate averse torențiale puternice.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.