Cod roșu de inundații în două județe
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/saci-protectie-inundatii-shutterstock_2523549769.jpg)
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o avertizare cod roșu de inundații valabilă pentru județele Botoșani și Iași, în intervalul orar 8.00 – 16.00.
Cod roşu de inundaţii
Alerta vine ca urmare a precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele ore, precum și a celor prognozate în perioada imediat următoare.
Potrivit specialiștilor, în aceste județe există riscul apariției unor scurgeri importante de apă pe versanți, viituri rapide pe râuri mici și inundații locale care pot duce la depășirea cotelor de pericol.
Zonele cele mai expuse sunt cele din bazinele hidrografice ale râului Miletin, un afluent al Jijiei, unde nivelurile apei ar putea crește periculos, mai ales în sectorul amonte de stația hidrometrică Nicolae Bălcescu, dar și pe afluenții sectorului aval al acesteia.
Codul roșu este cel mai înalt grad de alertă hidrologică și presupune un pericol iminent de inundații majore. Acestea pot avea consecințe grave asupra comunităților locale, infrastructurii și mediului. Hidrologii atrag atenția că astfel de fenomene necesită vigilență maximă și măsuri urgente de protecție.
Autoritățile le recomandă cetățenilor din zonele afectate să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă, să își protejeze bunurile de valoare, iar în caz de pericol iminent, să respecte instrucțiunile autorităților privind evacuarea preventivă. De asemenea, se insistă asupra informării din surse oficiale și colaborării cu serviciile de urgență.
„Având în vedere această situație, recomandăm populației din zonele vizate să manifeste responsabilitate și prudență, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă aflate sub incidența avertizării, să își protejeze bunurile și, acolo unde este cazul, să urmeze instrucțiunile autorităților competente privind evacuarea preventivă. Informarea din surse oficiale și colaborarea cu serviciile de urgență sunt esențiale pentru prevenirea unor pierderi materiale sau de vieți omenești“, transmite INHGA.
În ultimele zile, precipitațiile peste medie și saturația solului au creat condiții propice pentru declanșarea viiturilor rapide. Echipele de intervenție sunt în alertă, iar comitetele locale pentru situații de urgență sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.
Populația din Botoșani și Iași este îndemnată să urmărească permanent avertizările meteo și hidrologice, pentru a reduce riscurile asociate acestui fenomen extrem.