Coincidență sau nu? Cei mai apropiați susținători ai lui Geoană au fost arestați sau condamnați la închisoare

Publicat: 28 iun. 2024, 14:15, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Coincidență sau nu? Cei mai apropiați susținători ai lui Geoană au fost arestați sau condamnați la închisoare

Actualul secretar general NATO, Mircea Geoană, este disperat să candideze iar la Președinția României, dar a cam uitat că cei mai apropiați susținători ai săi au ajuns la pușcărie sau la „beciul domnesc”.

În ascensiunea sa politică, înclusiv preluarea șefiei PSD și candidatura din 2009 de la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a fost susținut puternic de câțiva oameni de afaceri și politicieni. Însă, ceea ce nu se spune public este faptul că toți cei apropiați de Geoană care l-au susținut permanent au fost arestați iar unii dintre ei chiar condamnați.

Este vorba de Sorin Ovidiu Vîntu, Dan „Felix” Voiculescu, George Copos, Viorel Hrebenciuc, Ioan Niculae, Cristian Rizea, Marian Vanghelie, Adrian Sîrbu sau cumnatul său Ionuț Costea. Aceștia au fost cei mai importanți susținători ai lui Geoană, „Mihaela, dragostea mea!”, la alegerile prezidențiale din 2009, dar numărul celor care l-au mai susținut și care au intrat în vizorul procurorilor este mult mai mare. Iată lista principalilor susținători ai lui Mircea Geoană care au avut „performanțe” penale:

Sorin-Ovidiu Vîntu

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, prin 2017, la 11 ani cu executare prin contopirea mai multor pedepse în spețe care au legătură cu prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI), cu delapidarea patrimoniului salariaților Petromservice, dar și cu șantajarea fostului deputat Sebastian Ghiță, fugit între timp în Serbia din cauza problemelor cu justiția, sau cu favorizarea fostului director al fondului de investiții Gelsor, Nicolae Popa. El a fost eliberat condiționat la sfârșitul lunii martie 2020.

Dan Voiculescu

Dan „Felix” Voiculescu a fost condamnat, în august 2014, la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) și, în iulie 2017, a fost liberat condiționat din, după 2 ani și 11 luni de închisoare, deși prejudiciul nu a fost achitat.

George Copos

George Copos a fost condamnat în 2014  de Tribunalul Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală ăn Dosarul Transferurilor și Dosarul Loteria, dar a fost eliberat condiționat, în 2015, după un an și o lună de închisoare.

Viorel Hrebenciuc

Viorel Hrebenciuc, fost deputat PSD și șeful campaniei electorale a lui Mircea Geaonă din 2009, a fost condamnat în septembrie 2021, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Ulterior, după zece luni de pedeapsă a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava.

Ioan Niculae

Miliardarul Ioan Niculae a fost trimis în judecată în ianuarie 2012, pentru că ar fi finanţat ilegal campania electorală a lui Mircea Geoană cu un milion de euro. Ulterior a fost condamnat definitiv, în 2015, la doi ani și șase luni de închisoare, dar a fost eliberat în 2016 după ce executase cam jumătate din pedeapsă.

Cristian Rizea

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, el fugind în Republica Moldova. El a fost arestat la sfârșitul lunii aprilie 2023 și se află și acum în penitenciarul de la Vaslui unde-și înspășește condamnarea.

Adrian Sârbu

Adrian Sârbu, fostul boss al ProTV și finul lui Mircea Geoană, a fost arestat 30 de zile în 2015 pentru instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare şi spălare de bani, prejudiciul în acest dosar ridicându-se la 61.588.159 lei (aproximativ 14 milioane de euro). Ulterior, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, dar după patru ani, dosarul a fost trimis în 2020 spre rejudecare la Parchetul General.

Marian Vanghelie

Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe 14 martie 2015 în dosarul în care este acuzat de luare de mită pentru favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5. Ulterior, el a fost condamnat în 2021 la 11 ani și 8 luni de închisoare în acest dosar, dar decizia nu este definitivă.

Ionuț Costea

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fost președinte al Eximbank, a fost condamnat definitiv, la sfârșitul lunii ianuarie 2024, la șase ani de închisoare în dosarul de corupție în care a fost trimis după gratii și fostul ministru Sebastian Vlădescu. El a fost găsit vinovat în dosarul mitei de 20 de milioane de euro pe care compania austriacă Swietelsky a dat-o unor oficiali români şi unor persoane influente, ca să-şi asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Bucureşti-Constanţa. Dar, Ionuț Costea nu poate executa pedeapsa pentru că a fugit din țară, fiind localizat în Turcia.

Așadar, cei mai apropiați susținători ai lui Mircea Geoană au fost arestați sau condamnați definitv, în timp ce el, „Mihaela, dragostea mea!”, a fost promovat și impus secretar general adjunct NATO.