Cinci ani de la #Colectiv: Deși s-au pronunțat condamnări la închisoare însumând 115 ani, nimeni nu este după gratii

Publicat: 30 oct. 2020, 07:00, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cinci ani de la #Colectiv: Deși s-au pronunțat condamnări la închisoare însumând 115 ani, nimeni nu este după gratii

De-abia anul trecut, în decembrie, la patru ani de la tragedia din clubul Colectiv, instanța a pronunțat primele decizii într-unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria României de după 1989, în urma căruia 65 de tineri și-au pierdut viața.

Judecătorii au cercetat, au adunat probe, au mers pe firul responsabilităților pe care fiecare parte implicată le-a avut și au dat verdictul: 115 ani de închisoare însumează pedepsele pronunțate în 2019. Cine se află acum în spatele gratiilor? Nimeni.

Patronii clubului au fost condamnați la câte 11 ani și 8 luni de închisoare, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a primit opt ani de închisoare, iar cei doi pirotehniști care au pornit artificiile în club au primit 9 ani și 8 luni, respectiv 10 ani. Au mai fost condamnați doi pompieri, la câte 9 ani și 2 luni. Reprezentanții firmei de artificii și fostele angajate ale primăriei au primit, de asemenea, condamnări. Toți cei condamnați se află acum la casele lor și nu în spatele gratiilor, deoarece este în curs apelul în instanță.

Politicienii nu se consideră vinovați pentru viețile pierdute și oamenii uită repede

Miile de acuzații, cetățeni revoltați, urletele de durere ale tinerilor arși de vii, nimic din toate acestea nu l-au atins pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Deși acesta a fost condamnat la opt ani de închisoare, nu a renunțat la politică. Fără nicio remușcare și, cu-atât mai puțin, bun simț ori urmă de moralitate, acesta a candidat, în alegerile locale de luna trecută, la Primăria Sectorului 5. Surpriză ca a și a reușit să câștige? Deloc. Pentru că oamenii uită repede, mai ales dacă tragedia nu le-a afectat familia ori prietenii apropiați. Și-apoi, în anul covidului, cum să îți mai aduci aminte de Colectiv?

Piedone este acuzat de procurorii anticorupție că la momentul tragediei acesta a eliberat acordul și autorizația de funcționare pentru club, deși Colectiv nu era autorizat pentru securitatea la incendiu. Acesta a declarat de nenumărate ori, din 2015 încoace, că nu se consideră vinovat. „Și copiii mei, dacă se aflau în noaptea aia în acel bar, nu club, la fel veneam în fața dumneavoastră cu copiii mei morți și le spuneam cu toată sinceritatea: sunt nevinovat”, declară, senin, Piedone.

Premier la vremea respectivă, Victor Ponta a fost criticat dur după tragedie, motiv pentru care a demisionat din fruntea Guvernului. Dar acesta a uitat repede tragedia și a găsit resursele sufletești și bănești să-și înființeze, la scurt timp, un partid, Pro România, și a continuat să „se lupte” pentru bună-starea românilor, în Parlament.

Ministrul Sănătății la momentul tragediei, Nicolae Bănicioiu, nu a arătat pic de compasiune pentru victimele din clubul Colectiv. Acesta a fost nevoit să părăsească funcția în momentul în care premierul de pe atunci, Victor Ponta, și-a dat demisia. În anul 2016 Bănicioiu a candidat liniștit pentru Parlament, iar în prezent, procurorii anticorupție îl acuză de trafic de influență și luare de mită. Pe 27 octombrie a.c., Bănicioiu a rămas fără imunitate parlamentară, urmând să fie judecat, dar în cu totul altă speță, nu și pentru dezastrul de la Colectiv.

Sistemul sanitar, la pământ

În 2015,tinerii care au mai rămas în viață după incendiul izbucnit în clubul Colectiv s-au luptat să trăiască. S-au luptat cu sistemul sanitar, cu infecțiile din spitale, cu indiferența autorităților. Răniții au rămas cu traume uriașe în urma incendiului, atât fizice cât și psihice.

Chiar dacă spitalele din România nu au făcut față tragicului eveniment, Bănicioiu spunea că sistemul sanitar nu duce lipsă de nimic și că victimele au tot ce le trebuie. Ulterior, afirmațiile lui au fost contrazise atât de medici, cât și de victime. O parte dintre pacienți au fost transferați, într-un final, în spitalele din afara țării, în încercarea de a fi salvați.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, prezent în viața publică și în prezent, a susținut în tot acel timp că „spitalele au făcut o treabă extraordinară”. Nici până în ziua de astăzi procurorii de la Parchetul General nu au finalizat ancheta începută în 2016, în urma a zeci de plângeri depuse de victime și rude ale celor care au murit.

,,Se efectuează în continuare urmărirea penală pentru infracțiunile de ucidere din culpă în formă agravată, abuz în serviciu și neglijență în serviciu, privind intervenția autorităților și acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asistența medicală acordată acestor victime, împrejurările legate de posibile infecții nosocomiale și de acțiunile ori inacțiunile funcționarilor publici în legătură cu transferul persoanelor vătămate la unități de spital din străinătate”, se arată într-un comunicat de anul trecut al Parchetului General.

În vară, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins solicitarea înaintată de o parte dintre rudele victimelor din incendiul de la Colectiv, care au cerut instanței să oblige procurorii să finalizeze mai repede cercetările în dosarul tratamentului primit de răniți.

Asociația Colectiv: La 5 ani de la Colectiv, mulțumită justiției, vom comemora cu Piedone primar

Pe 30 septembrie, Asociația Colectiv a transmis că autoritățile nu au produs nicio schimbare pentru a evita, pe viitor, tragedii precum cea petrecută în sera de 30 octombrie 2015. Mai mult, Asociația critică dur justiția fiindcă din cauză că nu au fost luate măsuri, Piedone a ajuns să fie iar primar. Mâine, 1 Octombrie, vom intra in luna care ne va aminti mereu de Colectiv.

Se împlinesc 5 ani de când într-un club din centrul capitalei României a izbucnit un incendiu care a ucis 65 de tineri

”Ce a schimbat statul român în acești 5 ani? Am vrea să știm ce s-a schimbat în autorizarea funcționării spațiilor publice. Am vrea să știm cum se construiește acum în România. Am vrea să știm ce a schimbat IGSU în autorizare și control, ce pași a facut in domeniul prevenției. Am vrea să aflăm ce a construit Ministerul Sănatății? Ar fi trebuit să avem 5 Centre de Mari Arși. Ce avem după 5 ani? Am vrea să știm ce s-a schimbat în 5 ani în spitalele morții noastre. Și am mai vrea să știm de ce după 5 ani nu avem vinovații în pușcărie. La 5 ani de la Colectiv, mulțumită justiției, vom comemora cu Piedone primar. Mulțumim statului, politicienilor și justiției”, potrivit unei postări a Asociației Colectiv GTG 3010, de pe Facebook.

Pe 30 octombrie 2015 a avut loc cea mai mare tragedie din România după 1989. Acum cinci ani, 64 de tineri nevinovați care au fost în clubul Colectiv au decedat. Unii au ars de vii, alții au murit în spitale iar cel de-al 65-lea tânăr s-a sinucis. După cinci ani, nimeni nu a plătit pentru viața pierdută a acestora. Mai mult decât atât, politicienii implicați. într-un fel sau altul, în această tragedie au rămas sau au revenit în prim-planul scenei politice, în ciuda acuzațiilor din jurul lor.