Colegiul Medicilor din București: Cadrele medicale se confruntă din nou cu o presiune foarte mare, odată cu creșterea explozivă a cazurilor de Covid-19

Publicat: 08 feb. 2022, 18:45, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Colegiul Medicilor din București: Cadrele medicale se confruntă din nou cu o presiune foarte mare, odată cu creșterea explozivă a cazurilor de Covid-19

Colegiul Medicilor din București semnalează că creșterea explozivă a cazurilor de Covid-19 din valul al cincilea a creat o presiune mare pe sistemul medical.

Presiunea este resimțită în spitalele din București care tratează pacienți cu SARS-COV-2, dar și pe medicii de familie și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABI).

„Numărul mare de cazuri poate însemna, în funcţie de moment, şi anumite întârzieri în realizarea serviciului de asistenţă medicală, cauzate exclusiv de numărul mare de pacienţi înregistraţi în aceste zile, chiar dacă mulţi dintre aceştia au forme uşoare sau medii de boală. Medicii, alături de tot personalul medical, au fost şi sunt alături de pacienţi, dar în această perioadă, pe anumite servicii, cum sunt medicina de familie şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, există o presiune foarte mare dată de numărul de solicitări venite pe parcursul a 24 de ore. Pentru a face faţă acestei situaţii, cu toţii, pacienţi şi personal medical, trebuie să dăm dovadă de înţelegere şi respect reciproc”, a declarat, marți, prof. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.

SABI afirmă că doar în ultimele 14 zile s-au efectuat 53.648 de solicitări, din care 16.007 urgenţe de cod roşu şi cod galben, 13.367 consultaţii de urgenţă la domiciliu şi 24.274 recoltări de probe biologice în vederea efectuării testului PCR.

În acest sens, dr. Alis Grasu, managerul SABI, a precizat:  „S-au luat măsuri de creştere a capacităţii de intervenţie în această perioadă prin detaşare de personal la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, de medici rezidenţi, medici şi asistenţi din reţeaua de medicină şcolară de la ASSMB, pompieri cu maşini de administraţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Se aduce în fiecare zi personal suplimentar SABI în regim de gardă, medici asistenţi şi ambulanţieri pentru a creşte numărul echipajelor de urgenţă şi pentru a suplini personalul aflat in izolare/carantină”.

În comunicatul CMB se subliniază faptul că aceiași medici și același personal medical au oferit îngrijire pacienților în toate valurile pandemice, mai ales în prezent când din nou se înregistrează un număr mare de cazuri.  

„Oamenii au renunţat perioade de-a rândul la concedii de odihnă, la sărbători, la timp petrecut cu familiile lor şi sunt alături de pacienţi, pentru a le oferi îngrijirea de care au atâta nevoie, dar acum se înregistrează foarte multe cazuri, ceea ce face ca medicii să lucreze iarăşi la nivel maxim, mai ales că se înregistrează îmbolnăviri sau situaţii de intrare în carantină şi în rândul cadrelor medicale, ceea ce duce la o presiune în plus pe cei apţi şi aflaţi de serviciu”, se precizează în comunicatul CMB.