Colț de Rai bucovinean. Cum arată satul cu casele complet încondeiate

Publicat: 03 dec. 2022, 07:00, de Mădălina Sfrijan, în LIFESTYLE , ? cititori
Colț de Rai bucovinean. Cum arată satul cu casele complet încondeiate

România este cu siguranță o țară de-a dreptul binecuvântată cu numeroase obiective turistice unice. Multe dintre ele se regăsesc în minunatul colț de Rai bucovinean. Satul cu casele pictate atrage turiști din întreaga lume.

Colț de Rai pictat ca pe pânză

Dacă ți-ai fi putut vreodată imagina motivele de pe ia românească pictate direct pe căsuțele cu prispă țărănești, află că acest lucru chiar este posibil. Satul Ciocănești din inima Bucovinei, din județul Suceava se așterne precum o operă de artă în jurul popasului Prislop.

Localitatea are un farmec aparte datorită măiestriei generațiilor care au trăit aici. Comuna Ciocănești este considerată cea mai colorată localitate din România. De altfel, i-a fost deseori atribuit numele de „satul muzeu”, având toate casele pictate sau „închistrite” așa cum spun cei ai locului.

Originea satului desprins din povești

Satul Ciocănești este recunoscut ca fiind cea dintâi așezare a celor care au ctitorit Moldova. Astfel, locul ar fi prins contur de pe vremea întemeietorilor de țară Bogdan și a lui Dragoș. De altfel, satul ar fi avut aceeași sclipire și e vremea lui Ștefan cel Mare în secolul al XV lea.

Se spune că așezarea poartă numele „Ciocănești” tocmai de la cei care lucrau manual armele lui Ștefan cel Mare. Iscusiții meșteri erau denumiți „ciocănari”.

Acest sat muzeu a fost pentru prima dată atestat documentar prin anul 1400. În urmă cu 18 ani i-a fost atribuită și titulatura de muzeu.

Acest colț de Rai bucovinean a câștigat premiul de  “Satul cultural al României” în anul 2014.

Toate recunoștințele având la bază frumusețea caselor pictate manual.

Colț de Rai bucovinean – Satul cu renume mondial

Satul Ciocănești este situat în apropiere de pasul Prislop, la nici 20 de km de una dintre cele mai frumoase stațiuni turistice ale României, Vatra Dornei. Va un adevărat muzeu în aer liber, satul atrage turiști din țară, dar și din străinătate. Atrași de originalitatea locului, aceștia ajung să îl viziteze. Acest colt de Rau merită din plin explorat în toată splendoarea lui.

Casele care îi lasă pe privitori muți de uimite sunt „închistrite” manual asemenea ouălor de Paște. De altfel, de aici a pornit și ideea de a le îmbrăca într-un astfel de decor unic. Fostul primar al localității, un meșter iscusit a pictat una dintre casele satului. Impresionați de frumusețea acesteia și restul sătenilor au decis să urmeze exemplul. Astfel, s-a ajuns la un adevărat muzeu pictat pe pereții caselor bătrânești.

Cât te costă cazarea în satul muzeu

Dacă vrei să vizitezi un astfel de loc unic în lume, trebuie să știi că prețurile de cazare sunt mai mult decât accesibile în zonă. Tarifele pentru o noapte de cazare pornesc de la 108 lei pe noapte/persoană cu mic dejun tradițional inclus.
De altfel, aveți șansa de a vă caza chiar într-o căsuță pictată manual.

Situată în județul Suceava, în mijlocul secțiunii montane Iacobeni – pasul Prislop, la 20 de km de stațiunea turistică Vatra Dornei, comuna este un adevărat muzeu în aer liber. Toate casele sunt pictate sau încondeiate – cum spun localnicii,  iar acest lucru i-a adus un renume național și mondial.