Combinația letală pentru consumatorii de droguri: medicamente cu alcool!

Publicat: 25 ian. 2024, 11:31, de Magda Marincovici, în Dezvăluiri , ? cititori
Combinația letală pentru consumatorii de droguri: medicamente cu alcool!
foto: Ziarul Lumina

Medicamente, prescrise în insomnie, depresie și anxietate, amestecate cu alcool. Este combinația letală pentru consumatorii de droguri prin care își distrug viața lor și pe cea a  familiilor lor. Un fenomen în combaterea căruia autoritățile par că aleargă pe contrasens.  

Teoretic, sunt medicamente – tramadol, cinolazepam, zopiclona, fentanil etc. – eliberate doar pe bază de rețetă. Practic, consumatorii de droguri recurg la tot felul de soluții pentru a le procura: simulează diferite simptome care îl determină pe medic să prescrie medicamentul și fac acest joc periculos la mai mulți medici, adunând astfel mai multe rețete, ori pur și simplu ”fură” medicamentele de la vreun apropiat care chiar are nevoie de acestea.

Despre  fentanil, dr. Radu Țincu, medic primar cu dublă specialiate, toxicologie și anestezie terapie intensivă, spune că este un anestezic, un medicament care „poate produce oprirea respirației într-un minut de la administrarea intravenoasă”.

”Îl folosim în sala de operație sau de terapie intensivă, doar atunci când pacientul respiră asistat de un ventilator. Stopul respirator apare foarte rapid. Americanii au pus această substanță pe primul loc în topul substanțelor cu toxicitate pentru consumatorii de droguri. Nicio altă substanță din America nu a creat atâta dezbatere ca fentanilul, pentru că are o potență similară morfinei”, mai precizează specialistul.  

”Ca urmare a informărilor transmise de specialiști prin intermediul Agenției Naționale Antidrog, conform cărora medicamente autorizate cu conținut de tramadol, zopiclonă și cinolazepam sunt folosite în scop recreațional, având potențial semnificativ de abuz, se preconizează introducerea sub control național a medicamentelor care conțin aceste substanțe”. Dar ,deocamdată,  ”se preconizează”.

Rețete falsificate

Depistarea rețetelor prin care se procură ilegal aceste medicamente intră în responsabilitatea procurorilor.  Ei știu foarte bine câte rețete falsificate au fost identificate în farmacii. Pentru că nu-i un secret că mulți tineri scanează parafa și cu rețeta falsificată cumpără medicamentul.

Medicul Radu Țincu, care ”vede” zilnic efectele acestei combinații letale – medicamente cu alcool – mai semnalează un aspect important: decalajul în listarea substanțelor periculoase înte țările Uniunii Europene și România.

”Avem din păcate acest decalaj. Există alertă europeană pentru aceste substanțe. Legislația din România spune că la 6 luni de la publicarea în UE a oricărei substanțe de pe această listă de alertă trebuie transpusă în legislație. Din păcate, unele substanțe de 2-3 ani nu sunt transpuse și actualizate. (…) Producerea aceasta de substanțe noi, care se face foarte repede: sunt chimiști care au plecat din zona de farmacie și se duc în zona de trafic de droguri”, explică specialistul.

Și nu trebuie neglijat și faptul că multe medicamente din categoria stupefiantelor se vând fără nicio problemă pe facebook.

Deznodământ tragic

Realitatea este tristă și complicată și pare că autoritățile asistă la acest spectacol, adesea cu deznodământ tragic.  În centrul Bucureștiului,  în zona Universității,  Magazinul Cocor, Calea Moșilor, Centrul Vechi… se vând droguri, consumatorii zac în agonie pe bănci, mulți dintre ei cu răni supurânde și își găsesc adăpost în case părăsite. 

Și poliția se deranjează rar și fără niciun rezultat.

Între timp, la  camerele de gardă crește numărul tinerilor  cu intoxicații acute, în supradoze, în sevraj, când au episoade psihotice – nu mai fac diferența între realitatea exterioară și cea interioară -, mulți dintre ei devenind extrem de violenți, viața lor fiind pe muchie de cuțit.