Combinatul Siderurgic din Galați trimite angajații în șomaj tehnic după 70 de ani de activitate în foc continuu

Publicat: 28 aug. 2025, 10:32, de Ionut Jifcu, în SOCIAL , ? cititori
Combinatul Siderurgic din Galați trimite angajații în șomaj tehnic după 70 de ani de activitate în foc continuu

În premieră, în istoria de aproape 70 de ani a Combinatului Siderurgic de la Galați, compania își suspendă activitatea de producție a oțelului și trimite în șomaj tehnic angajații începând cu data de 1 septembrie.  

Miercuri, administrația Combinatului „Liberty” a invitat liderii sindicatelor de pe platforma siderurgică la o întâlnire în cadrul căreia le-a comunicat că la nivelul Consiliului de Administrație fost luată decizia ca, începând cu data de 1 septembrie, combinatul să își suspende activitatea de producție a oțelului, iar angajații să intre în șomaj tehnic.

Potrivit anunțului conducerii combinatului, de luni vor veni la muncă, prin rotaţie, numai câţiva angajaţi care vor asigura operațiunile necesare pentru menținerea în stare de funcționare a unor echipamente și instalații. Vor mai lucra și angajații uzinei Liberty Tubular Products SA, care are comenzi în derulare.

Pe durata suspendării contractelor individuale de muncă, salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază deţinut la data suspendării, cu condiţia ca aceştia să se afle la dispoziţia conducerii companiei pe întreaga perioadă a suspendării activității.

În prezent Combinatul „Liberty” Galaţi are 4.700 de salariaţi, dar impactul social va fi cu mult mai mare deoarece își vor reduce activitatea şi cele 900 de firme furnizoare de servicii de mentenanță sau materii prime și materiale.

Pentru reducerea numărului de angajați, recent, a fost luată și decizia de a fi stopată prelungirea contractelor pentru angajații care sunt pensionari dar și-au continuat activitatea în cadrul combinatului.

În Planul de Restructurare pentru relansarea activității companiei, întocmit de administrația Combinatului „Liberty” și administratorii concordatari Euro Insol și Sierra Quadrant, înlocuit de CITR, este prevăzută o reducere a numărului de angajați cu 15%.

„Nu este doar o reducere a banilor, ci o pierdere a tot ceea ce muncim de ani de zile și a stabilității financiare a familiilor noastre”

Pentru angajații combinatului siderurgic, vestea intrării în șomaj tehnic spulberă cea mai importantă certitudine pe care le-o oferea activitatea la combinat, siguranța locului de muncă. În urmă cu 2-3 ani, varianta suspendării activității nici măcar nu putea fi luată în discuție, deoarece la Galați era produsă cantitatea de laminate necesară pentru companiile industriale din țară, iar oprirea activității combinatul ar însemna dispariția industriei siderurgice din România, o industrie esențială pentru dezvoltarea economică.

Derapajul economic din ultimii doi ani, nu a putut fi oprit nici cu cele 300 de milioane de euro pe care statul român le-a pus la dispoziția administrației prin creditele la Exim Bank și situația s-a schimbat la 180 de grade. Acum, locurile de muncă la Combintatul Siderurgic sunt cele mai nesigure din oraș.

„Chiar dacă se vorbește despre trimiterea în șomaj tehnic cu 75%, nimeni nu poate garanta că banii vor veni la timp. Mai mult, această măsură ar însemna pierderea sporurilor, a primelor și a normei de efort, drepturi câștigate cu trudă și care fac parte din contractul nostru de muncă. Nu este doar o reducere a banilor, ci o pierdere a tot ceea ce muncim de ani de zile și a stabilității financiare a familiilor noastre. Această incertitudine, combinată cu lipsa unui plan clar, ne face să ne simțim abandonați și neajutorați”, a postat un siderurgist pe contul de facebook „Vocea muncitorului din Liberty”.

Sidexul își suspendă activitatea după 70 de ani de „foc continuu”. Producția record a fost 7,2 milioane de tone de oțel

Construirea combinatului de la Galați, începută în 1960, a fost importantă pentru că producea anual milioane de tone de oțel pentru dezvoltarea industriei navale, industriei auto, a construcțiilor, etc. Combinatul făcea și export, pe piața CAER. Au fost ani în care exporturile combinatului erau cifrate la un miliard de dolari.

Cea mai mare producție a combinatului de la Galați a fost înregistrată în 1989, când chiar Ceaușescu a venit la Galați pentru a serba propagandistic producția record de 10 milioante de tone. Evident, producția era mai mică, de numai 7.263.000 tone de oțel, dar aceea a fost totuși producția record.

După 1990, redenumit Sidex, combinatul din Galați a înregistrat scăderi ale producției, dar și a capacităților de producție, care nu au fost retehnologizate. Din 3 fluxuri tehnologice, două erau depășite de tehnologiile moderne și au fost închise. De la 10,26 milioane tone, în 1993, capacitățile de producție au scăzut la 4,25 milioane tone, în 2002. În primul an de după privatizarea Sidexului, în 2002, producția de oțel a fost de 4.513.000 tone de oțel.

În ultimii ani, combinatul a produs anual 2,2 milioane de tone de laminate, din care 800.000 de tone pentru piața internă și 1,4 milioane tone pentru export.