Combinatul Siderurgic Galați a scos la vânzare „Blocul indienilor”, în care locuiesc angajații indieni ai companiei
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/Screenshot-2025-05-31-at-12.44.05.png)
Administrația Combinatului „Liberty” din Galați a lansat la rubricile de „imobiliare” un anunț conform căruia a scos la vânzare Complexul Rezidenţial „Răchita”, de pe Faleza Dunării, numit de gălățeni „Blocul indienilor”, pentru că în acest bloc locuiesc angajații indieni ai combinatului.
Pentru a obține cât mai multe resurse financiare pentru achitarea datoriilor combinatului, administrația a trecut și la vânzarea unor proprietăți mai puțin importante, cum ar fi un bloc de locuințe.
Aceasta este probabil recomandarea echipei de administratori concordatari ai Combinatului Siderurgic „Liberty Galați”, formată din reprezentanți ai Euro Insol SPRL & Sierra Quadrant SPRL.
A fost scos la vânzare „Blocul indienilor”, un complex rezidențal cu vedere spre Dunăre și Munții Dobrogei
Combinatul „Liberty” a anunțat scoaterea la vânzare a Complexului Rezidenţial „Răchita”, situat în „zona zero” a Galațiului, pe Faleza Dunării, cu vedere spre o panoramă largă a Dunării, de la podul de la Brăila la granița cu Republica Moldova și către Munții Dobrogei.
Complexul rezidențial este de fapt un bloc P+5 care face parte dintr-o serie de trei blocuri identice construite pe Faleza Superioară a Dunării de firma Vega93 SRL, a omului de afaceri Cornel Istrate.
A fost numit „Blocul indienilor” deoarece a fost cumpărat în 2002, după privatizarea Sidexului, de primul patron anglo-indian al combinatului, Lakshmi Mittal, proprietarul Grupului ArcelorMittal. Lakhsmi Mittal a cumpărat blocul pentru ca aici să locuiască oamenii săi de încredere, specialiștii de origine indiană numiți la conducerea combinatului după privatizare.
În 2019, când Combinatul din Galați a fost cumpărat de la Grupul ArcelorMittal, al lui Lakshmi Mittal, de Grupul „Liberty Steel”, controlat de alt om de afaceri de origine indiană, Sanjeev Gupta, lucrurile nu s-au schimbat. Pentru gălățeni a rămas tot „Blocul indienilor”.
Blocul a fost transformat într-un complex rezidențial de lux cu acces interzis, cu grădină, fitness și restaurant panoramic la ultimul etaj. În apropiere a fost construită o grădiniță pentru copiii angajaților indieni ai combinatului.
Un avantaj este că în acea zonă nu se mai poate construi nimic. De fapt, toate cele trei blocuri ridicate de firma Vega93 au fost construite în zona de protecție a taluzului Falezei, în care este interzisă pe o distanță de 35 de metri de la taluz ridicarea oricărei construcții. Evident, astfel de detalii nu apar în anunțul imobiliar.
Agenția imobiliară care se ocupă de vânzarea Complexului „Răchita” a scos în evidență avantajele unei astfel de investiții pentru potențialul cumpărător.
„Cel mai bine poziţionat complex imobiliar din centrul oraşului Galaţi este, în acest moment, disponibil la vânzare. Complexul Rezidenţial Răchita se află pe Faleza Superioară a Dunării, într-o zonă în care nu se mai poate construi.
Ansamblul se află în cea mai dorită zonă a Galaţiului, cu acces imediat către: şcoli, grădiniţă, loc de joacă pentru copii securizat, complex comercial şi piaţă, numeroase restaurante, dar şi Biserica Fortificată Sfânta Precista. Locatarii beneficiază de o vedere panoramică unică ce se întinde de la noul Pod de la Brăila, Dunăre, Munţii Măcin din Dobrogea, până spre zona portuară din estul oraşului.
Dispune de două scări de bloc, P+5 etaje şi 30 de apartamente. Starea imobilului este excelentă, fără probleme structurale sau de altă natură. Imobilul dispune de lift, sală de fitness, restaurant (dining) panoramic, la ultimul etaj, acces securizat, pază şi parcare precum şi o grădină privată”, se spune în anunțul plasat la rubrica imobiliare cu sigla combinatului „Liberty”.
Este o tranzacție care se desfășoară sub presiunea timpului, pentru că achitarea datoriilor către furnizorii combinatului nu poate aștepta. Procedura de concordat preventiv, în care combinatul nu poate fi executat silit, se încheie pe 5 iulie. Așa că vânzătorul se grăbește să meargă la notar:
„Având în vedere unicitatea acestui ansamblu, aşteptăm oferte de preţ angajante până la data de 04 iunie 2025”.