Comisia Europeană a înghețat un program de investiții de 3 mld. euro destinat Belarus

Un program de investiţii european de trei miliarde de euro destinat Belarus va rămâne îngheţat până când această ţară va reveni la democraţie, a anunţat luni Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.

Aceasta a promis un răspuns foarte puternic al UE împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko, după deturnarea unui avion la bordul căruia se afla un opozant al regimului din Belarus, potrivit Reuters.

„Va fi un răspuns foarte puternic pentru că este un comportament scandalos. Lukaşenko şi regimul său trebuie să înţeleagă că aceasta va avea consecinţe grave”, a afirmat Ursula von der Leyen, înaintea unui summit european la Bruxelles care va dezbate în special sancţiunile împotriva Belarus.

„Vom exercita presiuni asupra regimului până când acesta va respecta în cele din urmă libertatea media, libertatea de exprimare şi libertatea de opinie”, a subliniat ea.

Aceste noi măsuri ar putea viza persoanele implicate în aterizarea forţată a avionului Ryanair, precum şi întreprinderi şi entităţi economice care îi finanţează pe conducătorii ţării şi sectorul aerian belarus, a detaliat şefa executivului european

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...