Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen

Publicat: 03 iun. 2021, 12:00, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen
uniunea europeană

Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen, pentru că au îndeplinit majoritatea condiţiilor, dar fără beneficiile care vin odată cu eliminarea controalelor la graniţele interne ale regiunii, potrivit strategiei Executivului UE referitoare la spaţiul Schengen adresată Parlamentului European şi Consiliului.

Potrivit Comisiei, Bulgaria şi România au fost evaluate pozitiv în cadrul procesului de evaluare al spaţiului Schengen încă din 2010/2011.

În privinţa Croaţiei, Comisia a adoptat pe 22 octombrie 2019 documentul Communication55, potrivit căruia ţara a luat măsurile pentru a asigura respectarea condiţiilor necesare pentru aplicarea acquisului Schengen, fapt confirmat printr-o verificare ţintită a graniţelor externe ale Croaţiei.

”Comisia consideră că este momentul ca aceste evaluări pozitive să fie respectate şi cere Consiliului să ia măsurile necesare pentru ca Bulgaria, România şi Croaţia să devină părţi ale regiunii fără controale la graniţele interne ale statelor membre”, se arată în document, conform News.ro.

Potrivit acestuia, aceste state membre implementează practic majoritatea acquisului Schengen, dar fără beneficiile care sunt aduse de apartenenţa la spaţiul Schengen, iar acest lucru trebuie rectificat.

”Nu doar că intrarea lor în spaţiul Schengen este o aşteptare legală şi o obligaţie legală a acestor ţări, dar Comisia este convinsă şi că aderarea lor va creşte securitatea în UE în ansamblul ei, întrucât aceste ţări vor fi capabile să folosească pe deplin instrumentele disponibile, cum ar fi cele legate de Sistemul de Informaţii privind Vizele şi de interoprabilitate”.

În acest fel, intrarea Bulgariei, României şi Croaţiei este crucială pentru îmbunătăţirea încrederii reciproce în spaţiul Schengen, a mai arătat Comisia Europeană.