Comuna în care principalii doi candidați la alegerile locale au ieșit la egalitate. Ce se întâmplă în acest caz

Publicat: 30 sept. 2020, 09:30, de Mădălina Bălăceanu, în ESENȚIAL
Comuna în care principalii doi candidați la alegerile locale au ieșit la egalitate. Ce se întâmplă în acest caz
Cum votează persoanele infectate cu COVID-19

Principalii doi candidați la primăria comune Rebra, județul Bistrița-Năsăud, au ieșit la egalitate, în urma alegerilor locale din acest an, indiferent de cât de multe ori s-au renumărat voturile noaptea trecută, conform publicației Bistrițeanu.

Astfel, Ștefan Danci (PSD), care e primarul actual al comunei și candidatul PNL, Daniel Năstuță, au obținut fiecare câte 423 de voturi.

De fiecare dată când s-au renumărat voturile, rezultatul a fost același.

În această situație, alegerile locale se vor relua pentru un nou scrutin electoral în această comună, la care vor participa cei doi candidați.