Concedieri în Polițiile Locale? Ilie Bolojan, deranjat de agenții „cu burta mare şi cu pliculeţul la subraţ”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/politist-cu-arma-scaled.jpg)
Premierul Ilie Bolojan vrea să reducă drastic numărul polițiștilor locali, considerându-i ineficienți și costisitori pentru bugetul de stat. În timp ce primarii și sindicatele reacționează, reforma promite schimbări majore în structura și finanțarea Poliției Locale din România.
Ce spune Ilie Bolojan despre polițiștii locali
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pregătește o reformă amplă a Poliției Locale, care ar putea include concedieri masive la nivel național. În România activează în prezent aproximativ 11.000 de agenți locali, însă eficiența lor este pusă sub semnul întrebării.
„Norma care este astăzi stabilită de un polițist local la o mie de locuitori să fie micșorată. Cât? Va rămâne să stabilim după dialogul cu primăriile” a declarat premierul.
Costuri mari, rezultate slabe
Doar în Capitală, Poliția Locală din subordinea Primăriei Municipiului București are un buget de peste 73 de milioane de lei. În sectorul 2, suma alocată depășește chiar 74 de milioane de lei. Un agent local câștigă în medie 6.000 de lei net lunar. Președintele Nicușor Dan a susținut inițiativa premierului, afirmând că „ce face azi Primăria Capitalei cu 1000 de oameni poate să facă cu 600”.
Un studiu comandat de Ministerul Dezvoltării scoate la iveală percepția negativă a cetățenilor despre polițiștii locali: lipsa de pregătire, amenzile abuzive și imaginea neprofesionistă sunt cele mai frecvente critici.
„Trebuie cântăriți polițiștii locali, că toți sunt cu burta mare și merg cu pliculețul la subraț” a declarat un cetățean intervievat, conform Știri pe surse.
Sindicatul Polițiștilor Locali respinge ideea concedierilor și avertizează că astfel de măsuri pot fi ilegale.
„Oamenii sunt disperați, trăiesc cu teama că își pierd locul de muncă. Nu știu dacă marea problemă a deficitului bugetar în care suntem, de 9,3%, sunt polițiștii locali,” a declarat Eugen Țone, președintele sindicatului.
Reforma propusă de Ilie Bolojan urmează să fie discutată cu primarii din toată țara, iar pachetul de măsuri ar trebui finalizat până la sfârșitul lunii iulie.