Concediile la Marea Neagră, mai ieftine cu până la 50% prin programele early booking

Publicat: 04 ian. 2022, 08:00, de Otilia Caloian, în LIFESTYLE , ? cititori
Concediile la Marea Neagră, mai ieftine cu până la 50% prin programele early booking

Românii au început deja să-și facă planuri pentru vacanța de vară. Litoralul Mării Negre este una dintre cele mai căutate destinații, iar cine-și cumpără din timp pachetul turistic, beneficiază de reduceri de până la 50%.

”Turiștii se interesează deja de ofertele early booking și au început să rezerve. Observ un optimism destul de ridicat, cel puțin pentru sezonul estival 2022, față de cele două litoraluri dragi nouă: atât cel românesc, cât și cel bulgăresc”,  a declarat Lucian Bădîrcea, CEO la IRI Travel. Potrivit acestuia, românii aleg hoteluri de la trei stele în sus. În Bulgaria, românii aleg hoteluri de patru și cinci stele, cu servicii all inclusive.

„Marea majoritate a turiștilor români aleg hoteluri de la tre stele în sus, în Bulgaria optând în special pentru servicii all inclusive, dar cu o tendință în creștere în acest sens și în țara noastră. Cele mai solicitate sunt, la ora actuală, pe ambele litoraluri, hotelurile de 4 și 3 stele, ambele categorii cu o pondere de 40% din total, urmate de hotelurile de 5 stele, cu o pondere de 30%”, a declarat operatorul din turism.

Litoralul românesc începe să se modernizeze

“Dacă Bulgaria stă excelent la capitolul hotelurilor în regim all inclusive, mă bucură că și pe litoralul românesc sunt, la ora actuală, aproape 40 de hoteluri cu astfel de servicii. Pe ambele litoraluri am constatat că au fost făcute investiții noi, în modernizări sau în hoteluri noi. Cu siguranță că 2022 ne va oferi surprize și mai plăcute la Marea Neagră”, a completat Lucian Bădîrcea.

Avans de 10% la cumpărarea pachetelor turistice

“Sezonul estival 2022 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc reduceri early booking de până la 50%, avansuri mici de maxim 10% și diferență de 90% cu 10 zile înainte de intrare la cazare. Astfel turiștii beneficiază de reducerile maxime de early booking însă nu riscă nimic, deoarece avansul este rambursabil. Efortul financiar al acestora este minim pentru că vor achita diferența de bani în cazul vacanțelor de vară abia peste șase -șapte luni. Turiștii vor fi protejați total și față de situația variantelor de Covid-19, dacă acestea vor mai fi prezente la momentul verii”, afirmă Bădîrcea.

Vacanță în Bulgaria de la 159 de euro

Cine-și cumpără în această perioadă vacanța de vară, găsește oferte începând de la 109 de euro, pentru un sejur de o săptămână, la Nisipurile de Aur, la un hotel de trei stele cu mic dejun. La Albena, cazarea la hotelurile de patru stele cu all inclusive costă în jur de 352 euro de persoană. La Sunny Beach, ce mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc, un sejur de cinci stele cu all inclusive începe de la 459 de euro de persoană.

Vacanță la Mamaia, începând de la 258 lei pe sejur

Litoralul românesc vine cu prețuri extrem de mici. Astfel, un sejur de trei stelela Mamaia, cu mic dejun, începe de la 258 lei de persoană. La Saturn, un sejur cu demipensiune la un hotel de trei stele începe de la 839 lei de persoană.

Voucherele de vacanță au salvat turismul intern în 2021. Românii au alocat între 1000 și 1500 lei pentru un sejur în țară.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele