Concursul Eurovision a început sâmbătă seara la Rotterdam

Publicat: 22 mai 2021, 22:34, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Concursul Eurovision a început sâmbătă seara la Rotterdam

Cu miza împărţită între Franţa şi Italia, marea finală a celei de-a 65-a ediţii a concursului Eurovision a început sâmbătă seara la Rotterdam cu obişnuita sa paradă de ţări şi cu gustul a cel puţin un triumf incontestabil: un concert de gală de cel mai înalt nivel în vremuri de pandemie, relatează EFE.

Cu 26 de ţări în competiţie şi 3.500 de spectatori testaţi în prealabil, arena Ahoy Rotterdam şi-a aprins reflectoarele pentru o ultimă noapte de muzică, scenografii imposibile şi aritmii cauzate de distribuirea voturilor. Alături de câştigătorii semifinalelor, pe scenă vor concura reprezentanţii ţării gazdă, Olanda, şi cei ai Big Five (marii contributori) – Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Spania.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FBBCEurovision%2Fvideos%2F820449508566101%2F&show_text=false&width=560


Barbara Pravi cu „Voila” (Franţa), Maneskin cu „Zitti e buoni” (Italia) şi Destiny cu „Je Me Casse” (Malta) sunt principalii pretendenţi la victorie, fără a pierde din vedere însă posibilele surprize ale elveţienilor Gjon’s Tears cu „Tout l’Univers”, ale ucrainenilor Go_A cu „Shum” sau ale islandezilor Daoi og Gagnamagnio cu „10 Years”.

Din cauza unui caz de COVID-19 depistat la unul dintre membrii săi, această trupă nu va putea cânta live şi va urmări ceremonia de la hotel, unde va rămâne în izolare, la fel ca şi ultimul câştigător, olandezul Duncan Laurence, care nu va putea preda microfonul de cristal succesorului său, deoarece şi el a fost depistat pozitiv.

Acest lucru nu îi va împiedica să ia parte la ceremonie, deoarece, ca parte a protocoalelor de prevenire ale acestei ediţii, au fost făcute înregistrări ale repetiţiilor tuturor participanţilor, inclusiv ale reprezentanţilor Islandei.

Va fi, de asemenea, o seară de neuitat pentru spaniolul Blas Canto, care concurează pe poziţia a 13-a cu „Voy a quedarme”, o melodie scrisă de el în memoria bunicii sale care a murit în timpul pandemiei, dar cu un mesaj pozitiv despre perseverenţa care învinge adversitatea.

Ordinea in care finaliştii urcă pe scena Eurovision 2021 este următoarea:

Cipru / Elena Tsagrinou – El Diablo
Albania / Anxhela Peristeri – Karma
Israel / Eden Alene – Set Me Free
Belgia / Hooverphonic – The Wrong Place
Rusia / Manizha – Russian Woman
Malta / Destiny – Je Me Casse
Portugalia / The Black Mamba – Love Is On My Side
Serbia / Hurricane – Loco Loco
Marea Britanie /James Newman – Embers
Grecia / Stefania – Last Dance
Elveţia / Gjon’s Tears – Tout l’Univers
Islanda / Daoi og Gagnamagnio – 10 Years
Spania / Blas Canto – Voy A Querdarme
Moldova / Natalia Gordienko – SUGAR
Germania / Jendrik – I Don’t Feel Hate
Finlanda / Blind Channel – Dark Side
Bulgaria / Victoria – Growing Up is Getting Old
Lituania / The Roop – Discoteque
Ucraina / Go_A – Shum
Franţa / Barbara Pravi – VoilĂ 
Azerbaidjan / Efendi – Mata Hari
Norvegia / TIX – Fallen Angel
Regatul Ţărilor de Jos / Jeangu Macrooy – Birth of a New Age
Italia / Maneskin – Zitti E Buoni
Suedia / Tusse – Voices
San Marino / Senhit – Adrenalina

Unul dintre cei mai cunoscuţi DJ, Afrojack, va realiza, alături de Glennis Grace, Wulf şi orchestra de muzică clasică, un recital inedit, ca interval act în show-ul marii finale.

Câştigătorul ediţiei precedente, Duncan Laurence, ar fi trebuit să interpreteze două piese în acestă seară, însă artistul, depistat pozitiv la testul COVID, nu va fi prezent, fizic, pe scenă. Organizatorii au precizat că momentul pregătit de Duncan va fi difuzat în cadrul show-ului, într-o altă formă decât live performace-ul atât de aşteptat de fani.

La finalul spectacolului, publicul din toate ţările participante la Eurovision poate vota pentru artiştii preferaţi de maxim 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon.

România nu s-a calificat în finală