Confuzie în Codul de procedură fiscală: firmele aflate în dificultate riscă să piardă eșalonarea datoriilor

Un document oficial al Camerei Consultanților Fiscali (CCF), adresat Ministerului Finanțelor, evidențiază o serie de probleme legislative care afectează debitorii aflați în procedura concordatului preventiv, o formă de prevenire a insolvenței.

Potrivit analizei CCF, Codul de procedură fiscală nu clarifică dacă obligațiile fiscale cu termene viitoare incluse în planurile de restructurare sunt considerate restante. În prezent, art. 157 alin. (2) lit. c) menționează doar planurile de reorganizare în insolvență, fără a include explicit planurile de restructurare din concordatul preventiv.

Confuzii legislative ce afectează restructurarea companiilor

1. Lipsa clarității legislative
   Codul de procedură fiscală nu prevede în mod expres că obligațiile fiscale cu termene viitoare, incluse în planurile de restructurare aprobate în cadrul concordatului preventiv, să fie considerate ne-restante. Această lipsă de claritate creează incertitudine pentru debitori, care nu pot fi siguri dacă vor putea aplica pentru procedura eșalonării simplificate a datoriilor fiscale. Ca efect, companiile care au inițiat un plan de restructurare riscă să fie tratate similar cu firmele aflate în datorii neplătite, ceea ce poate bloca mecanismele legale de prevenire a insolvenței.

2. Interpretarea strictă a legii limitează redresarea financiară
   Dacă autoritățile fiscale interpretează literal prevederile legale, debitorii aflați în concordat preventiv nu vor putea beneficia de eșalonarea simplificată. Aceasta reduce eficiența procedurii, care ar trebui să faciliteze restructurarea datoriilor și continuarea activității economice, contravenind scopului preventiv al concordatului. În practică, firmele aflate în dificultate financiară ar putea fi forțate să suporte plăți imediate, chiar dacă planul de restructurare aprobat prevede termene viitoare de plată.

3. Risc de tratament inegal
   În prezent, debitorii aflați în procedura de insolvență beneficiază de prevederi explicite care le protejează creanțele viitoare, în timp ce cei în concordat preventiv nu sunt clar acoperiți. Aceasta creează un tratament inegal între companii aflate în situații comparabile, deși ambele proceduri urmăresc stabilizarea financiară și protecția creditorilor. Diferența de tratament poate fi considerată arbitrară și poate genera contestări în instanță.

4. Confuzie pentru practicieni și ANAF
   Lipsa clarității legislative poate genera interpretări divergente între practicieni, consultanți fiscali și inspectori ANAF. Această confuzie poate duce la dispute juridice, întârzieri în aplicarea procedurilor de eșalonare și posibile sancțiuni pentru debitori, chiar și atunci când aceștia respectă planul de restructurare. În practică, companiile ar putea fi nevoite să intre în litigii pentru a-și asigura drepturile, ceea ce adaugă costuri și complexitate inutilă.

5. Întârzierea aplicării planurilor de restructurare și efecte asupra fluxului de numerar
   Ambiguitatea legislativă poate întârzia recunoașterea oficială a planului de restructurare, afectând fluxul de numerar al companiilor. Firmele ar putea fi obligate să facă plăți anticipate sau să suporte dobânzi și penalități care, conform planului de restructurare, ar fi fost suspendate. Această situație poate pune în pericol continuitatea activității, ducând, paradoxal, la efecte contrare obiectivului concordatului preventiv: prevenirea insolvenței.

CCF propune completarea art. 157 alin. (2) lit. c) astfel încât să includă expres și planurile de restructurare în cadrul concordatului preventiv, pentru a elimina dubiile și pentru a asigura coerență legislativă și acces egal la eșalonarea simplificată.