Congresul de fuziune PNL – ALDE se apropie. Când se stabilește data

Publicat: 18 ian. 2022, 16:05, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Congresul de fuziune PNL – ALDE se apropie. Când se stabilește data

Data congresului de fuziune a PNL cu ALDE va fi stabilită săptămâna viitoare, a declarat marți purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. În ceea ce privește negocierile cu PMP, el afirmă că discuțiile sunt deschise.

„A avut loc (marți – n.r.) prima întâlnire între cele două comisii de negociere. Aș putea aprecia că a fost un start foarte bun al acestor discuții. A avansat considerabil această idee a fuziunii dintre cele două partide. După prima întâlnire, despre care spun că a fost una consistentă, pot spune că s-au armonizat viziunile celor două partide, s-au stabilit câteva obiective comune și s-a definitivat un parcurs procedural pe care ambele structuri de conducere urmează a-l valida pentru a avea acest congres de fuzionare cât mai curând posibil. Noi, PNL, suntem încrezători că probabil săptămâna viitoare putem avansa data congresului de fuziune”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

El a menționat că discuțiile cu PMP sunt deschise, din punct de vedere al liberalilor.

„Într-adevăr, au o perioadă de discuții interne, în schimb pot să reafirm totala disponibilitate a noastră în a continua aceste discuții pentru a definitiva unificarea tuturor curentelor de dreapta din România”, concluzionează Stroe.