Consiliul păcii fără pace: Gaza devine primul test al noii ordini geopolitice a lui Trump

Washingtonul a găzduit prima reuniune a nou-înființatului „Consiliu al Păcii”, proiect personal al lui Donald Trump menit să ofere lumii ceea ce diplomația tradițională nu mai reușește: o ieșire rapidă dintr-un conflict devenit permanent. Pe hârtie, inițiativa arată impresionant. State dispuse să contribuie financiar, trupe internaționale pregătite pentru stabilizare, miliarde promise pentru reconstrucție și o arhitectură diplomatică ambițioasă.

În realitate, întâlnirea a scos la suprafață exact contrariul păcii: două condiții absolut incompatibile.

Pace, dar fiecare cu pacea lui

Hamas cere oprirea totală a operațiunilor israeliene și ridicarea blocadei înaintea oricărei discuții politice. Israelul cere dezarmarea completă a Hamasului înainte de reconstrucție.

Cu alte cuvinte, fiecare tabără cere mai întâi capitularea celeilalte.

Iar aici începe adevărata poveste.

Logica paralelă a conflictului

Declarația Hamas nu surprinde. Mișcarea islamistă insistă că orice proces politic trebuie să pornească de la încetarea agresiunii israeliene și garantarea autodeterminării palestiniene. Este limbajul clasic al legitimității naționale, adresat mai ales lumii arabe și opiniei publice globale.

Netanyahu răspunde cu o logică de securitate pură: nu există reconstrucție fără demilitarizare.

Din punctul de vedere al Israelului, reconstrucția fără dezarmare ar însemna refacerea infrastructurii unui adversar care ar putea relua conflictul câteva luni mai târziu.

Ambele poziții sunt coerente intern.

Și tocmai de aceea sunt imposibil de reconciliat.

Trump și diplomația tranzacțională

Consiliul Păcii reflectă stilul geopolitic specific lui Donald Trump: pacea nu ca rezultat al negocierii ideologice, ci ca proiect managerial.

Se strâng bani.
Se creează o forță internațională.
Se promite reconstrucție rapidă.
Se construiește o structură administrativă care să funcționeze indiferent de resentimentele istorice.

Peste șapte miliarde de dolari au fost deja promiși, majoritatea provenind din statele Golfului. În paralel, se pregătește o Forță Internațională de Stabilizare, cu trupe din Indonezia, Maroc, Kazahstan, Kosovo și Albania — o combinație atent aleasă pentru a evita percepția unei ocupații occidentale directe.

Este o formulă pragmatică.

Problema este că pragmatismul funcționează doar când realitatea politică acceptă compromisuri.

Iar Gaza nu acceptă compromisuri.

Reconstrucția fără stat și securitatea fără pace

Adevărata dilemă nu este militară, ci conceptuală.

Ce se reconstruiește, de fapt?

Israelul nu dorește reînarmarea Hamasului.
Hamas nu acceptă existența unei Gaza demilitarizate sub control extern.
Comunitatea internațională vrea stabilitate fără a-și asuma responsabilitatea politică totală.

Rezultatul este o ecuație paradoxală:

• reconstrucție fără autoritate legitimă;
• securitate fără acord politic;
• pace fără reconciliere.

Consiliul Păcii încearcă să sară peste problema fundamentală: cine guvernează Gaza după război.

Forța internațională: stabilizare sau amânare?

Anunțul privind trupe din state musulmane și neutre strategic arată că Washingtonul încearcă să evite imaginea unei ocupații occidentale. Alegerea Indoneziei drept comandant adjunct este simbolică: cea mai mare țară musulmană din lume oferă legitimitate regională proiectului.

Dar o forță internațională poate menține ordinea doar temporar.

Istoria intervențiilor internaționale arată același tipar: trupele stabilizează terenul, dar nu pot rezolva conflictul politic care a generat războiul.

Gaza riscă să devină încă o zonă administrată, nu împăcată.

Pace condiționată sau armistițiu permanent?

Ceea ce vedem acum nu este negocierea păcii, ci negocierea condițiilor preliminare pentru a începe discuțiile despre pace.

Hamas cere oprirea războiului pentru a negocia.
Israelul cere eliminarea amenințării pentru a reconstrui.
Statele donatoare cer stabilitate pentru a investi.

Fiecare actor are dreptate din propria perspectivă.

Și tocmai de aceea conflictul rămâne blocat.

Pacea devine un obiectiv unanim declarat și simultan imposibil de atins.

Elefantul din cameră

Consiliul Păcii arată impresionant diplomatic, dar ascunde o realitate incomodă: nimeni nu are încă un model politic viabil pentru Gaza post-război.

Reconstrucția poate ridica clădiri.
Forțele internaționale pot opri violența temporar.
Fondurile pot reconstrui infrastructura.

Dar nici miliardele, nici armatele nu pot crea legitimitate politică acolo unde ea nu există.

Elefantul din cameră nu este războiul.

Este absența unui acord asupra viitorului.

Iar până când această întrebare nu primește un răspuns acceptabil pentru ambele părți, fiecare inițiativă de pace va începe exact ca aceasta: cu declarații solemne, promisiuni financiare uriașe și condiții reciproc imposibile.

Pacea există pe agendă.

Realitatea încă nu a fost invitată la masă.