Constanța intră în carantină: Când se aplică noile restricții

Publicat: 19 nov. 2020, 12:17, de Raluca I. Heroiu, în COVID 19 , ? cititori
Constanța intră în carantină: Când se aplică noile restricții

Municipiul reședință de județ, Constanța, va intra în carantină. Decizia va fi luată joi în ședința CJSU.

Miercuri, rata de infectare din municipiul Constanța a ajuns la 8,78 la mie. Noile restricții ar urma să intre în vigoare începând din acest weekend.

 „În momentul de față se elaborează hotărârea prin care se impune instituirea carantinei și intenționăm să lăsăm o zi între transmiterea propunerii și instituirea efectivă a carantinei. În principiu, aceasta va fi instituită de sâmbătă sau de vineri seară. Va fi limitată doar libertatea de circulație a persoanelor. Nu intenționăm să afectăm activitățile economice, nu vor fi restricții suplimentare pentru acestea”, a anunțat prefectul județului, Silviu Coșa, la Antena 3.

Locuitorii orașului Constanța se vor putea deplasa doar în baza unui motiv justificat și doar prin completarea declarației pe proprie răspundere.

„În primul rând, e vorba de restricțiile care vizează limitarea libertății de mișcare a persoanelor. Circulația se va realiza fie pe baza unei declarații pe proprie răspundere, al cărei model îl avem, fie pe baza de adeverință de la angajator sau pe bază de legitimație, atunci când e vorba de deplasările la locul de muncă. O persoană care a fost plecată din județ, poate intra înapoi pe baza cărții de identitate care dovedește că are domiciliul în Constanța și pe baza unei legitimații sau adeverințe, care să ateste că are locul de muncă în alt județ”, a spus prefectul.

Odată adoptată în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, decizia va pleca pentru aprobare la șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.