Construcțiile, cel mai vulnerabil sector din economie: insolvențele marilor companii au crescut accelerat în T1 2026
Construcțiile au reprezentat în primul trimestru din 2026 sectorul cu cea mai mare vulnerabilitate din economia românească, raportat la numărul de companii active. Evoluția numărului de insolvențe și comparația cu perioada similară din 2025 indică o presiune ridicată în acest domeniu, în condițiile în care dificultățile financiare nu mai rămân limitate la companiile mici, ci se extind către firme cu rol important în economie.
Potrivit unei analize realizate de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, primul trimestru din 2026 a consemnat o schimbare clară: dificultatea financiară se mută accelerat către companiile cu masă critică în economie, cu efecte în lanț asupra furnizorilor, creditorilor și locurilor de muncă.
În primele trei luni din 2026, 19 companii cu active de peste 4 milioane de euro au intrat în insolvență. În aceeași perioadă din 2025 au fost doar două astfel de cazuri. Aceste companii cumulează active imobilizate de aproximativ 187 milioane de euro și datorii totale de peste 448 milioane de euro. În același timp, 884 de angajați sunt afectați direct.
În total, 66 de companii de impact, fiecare cu active de peste 1 milion de euro, au intrat în insolvență în T1 2026, față de 25 în T1 2025, ceea ce înseamnă o creștere de 164% într-un singur an.
„Vedem o mutare clară a presiunii economice către companii cu greutate reală în economie. Nu mai vorbim doar despre vulnerabilități izolate în zona firmelor mici. Presiunea ajunge la companii cu sute de angajați și ecosisteme extinse de furnizori și creditori. Efectele se propagă în economie”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
La nivel general, în România au fost deschise 1.829 de proceduri de insolvență în T1 2026, în creștere cu 14,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Agricultura înregistrează cea mai accentuată deteriorare, cu o dublare aproape a ratei insolvențelor într-un singur an. Evoluția este determinată de efectele climatice severe din 2024, de costurile ridicate de finanțare și de perturbările persistente din lanțurile globale de aprovizionare.
În industrie și producție se concentrează cele mai multe insolvențe din rândul companiilor mari. Opt dintre cele 19 companii cu active de peste 4 milioane de euro activează în sectoare precum panificație, agroalimentar, prelucrarea lemnului sau construcții metalice. Aceste domenii resimt simultan presiunea costurilor ridicate, scăderea cererii externe și condițiile de finanțare mai restrictive.
Un factor suplimentar de presiune îl reprezintă încetinirea economiei germane, principalul partener comercial al României, care influențează direct companiile integrate în lanțurile industriale europene.
Analiza CITR arată că numărul brut de insolvențe nu reflectă întotdeauna riscul real din economie. Raportat la numărul de companii active, construcțiile rămân sectorul cu cea mai mare vulnerabilitate. În schimb, comerțul continuă să înregistreze cel mai mare volum absolut de insolvențe, dar riscul raportat la dimensiunea sectorului este apropiat de media economiei. Sectorul IT și comunicații rămâne cel mai stabil, cu 4,3 insolvențe la 10.000 de firme active.
Raportul indică și o posibilă evoluție pozitivă în 2027, când insolvențele ar putea scădea cu aproximativ 6%.
Din totalul de 1.829 de insolvențe înregistrate în T1 2026, 738 au fost deschise în luna martie, aproximativ 40% din totalul trimestrului. Această concentrare arată o intensificare a presiunii financiare și sugerează că ritmul ridicat al insolvențelor ar putea continua și în trimestrul al doilea.
În acest context, intervenția timpurie prin instrumente de restructurare rămâne esențială, deoarece poate face diferența dintre redresare și dificultate structurală.