Continuă ancheta în cazul incendiului de la SJU Piatra-Neamț: Sunt ridicate înscrisuri ale lucrărilor efectuate în spital

Publicat: 15 feb. 2021, 13:37, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Continuă ancheta în cazul incendiului de la SJU Piatra-Neamț: Sunt ridicate înscrisuri ale lucrărilor efectuate în spital

După ce vineri au avut loc audieri în dosarul deschis după incendiul izbucnit la secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra-Neamț, procurorii au dispus ridicarea de înscrisuri.

Marți vor fi ridicate de la Spitalul Piatra Neamț mai multe înscrisuri care țin de lucrările efectuate în unitatea medicală.

În opinia mea se vor ridica înscrisuri ce țin de lucrările efectuate în spital pentru a le compara încrucișat, asta după audierile de vineri care par să fi scos la lumină o lipsă a avizelor”, a precizat avocatul Adrian Cuculis pentru Puterea.ro.

Incendiul de la SJU Piatra Neamț

Pe 14 noiembrie 2020, în jurul orei 18,30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi.

În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, a fost transferat la Spitalul Militar “Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.