Contra-ofensiva ucraineană dă rezultate: armata a recucerit 400 km pătrați în zona de est

Publicat: 08 sept. 2022, 08:16, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Contra-ofensiva ucraineană dă rezultate: armata a recucerit 400 km pătrați în zona de est

Profitând de redistribuirea forțelor ruse, armata ucraineană a lansat un contraatac eficient la nord-vest de Izyum și a recucerit 400 de kilometri pătrați, tranmsite Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), citat de publicația Ukrainska Pravda.

Forțele ucrainene au folosit probabil o surpriză tactică pentru a avansa cel puțin 20 km pe teritoriul controlat de Rusia în estul regiunii Harkov la 7 septembrie, cucerind aproximativ 400 de kilometri pătrați de teritoriu.

Operațiunile forțelor armate ale Ucrainei, care continuă în regiunea Herson, au forțat trupele ruse să se concentreze în sud, ceea ce a permis forțelor ucrainene să lanseze contraatacuri locale, dar foarte eficiente în zona Izyum.

Citând surse ucrainene și rusești, ISW raportează operațiuni militare de-a lungul a două direcții principale din regiunea Herson, pe 7 septembrie: în nordul regiunii Herson, la sud de granița cu regiunea Dnipropetrovsk și în vestul regiunii Herson de-a lungul frontierei cu regiunea Mykolaiv.

Principalele constatări ale analiștilor ISW:

Trupele ucrainene folosesc cu pricepere redistribuirea forțelor ruse din zona Izyum-Harkov pentru a recupera teritoriu și a amenința liniile terestre de comunicare rusești.

Trupele ucrainene au continuat să lovească în centrele materiale și tehnice ale Federației Ruse, rețelele de transport, punctele de control din regiunea Herson.

Trupele ruse au lansat atacuri la sol la nord de Harkov, la nord-vest de Sloviansk, la nord-est de Siversk, la sud și nord-est de Bakhmut și la nord-vest de orașul Donețk.