Copiii de la Colegiul Minulescu din Slatina au fost externaţi. Ce a pățit directorul liceului

Toţi cei 14 elevi de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, internaţi în această săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu simptome digestive grave, au fost externaţi.

„Toţi copiii care s-au prezentat la spital cu manifestări digestive, elevi ai Colegiului ‘Ion Minulescu’, au fost externaţi cu o stare de sănătate bună”, a declarat managerul unităţii medicale, Angela Nicolae, citată de Agerpres.

Începând din seara zilei de 24 mai, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la UPU şi la Pediatrie, au ajuns 21 de copii cu vârste între 6 şi 18 ani, toţi prezentând simptomatologie digestivă (greţuri, vărsături, scaune diareice, cefalee, frisoane, dureri abdominale).

Au rămas internaţi 14 copii, dintre care 11 în Secţia Boli Infecţioase şi trei la Pediatrie. Lor li s-au prelevat probe biologice, rezultatele urmând a fi folosite în cadrul unei anchete epidemiologice pe care o efectuează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.

O anchetă epidemiologică la Colegiu desfăşoară şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, iar în urma verificărilor activitatea cantinei unităţii de învăţământ a fost suspendată şi unitatea a fost sancţionată cu 10.000 lei din cauza mai multor neconformităţi constatate de inspectorii sanitari.

Emil Moț directorul Colegiului Minulescu din Slatina a demisionat

Directorul Colegiului Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, profesorul Christian Ionescu, a demisionat joi din funcţie, anunţul fiind făcut de primarul municipiului Slatina, Emil Moţ.

„Apreciez gestul domnului director al Colegiului ‘Ion Minulescu’, Christian Ionescu, care şi-a asumat vina şi a demisionat din funcţie. Dar ar trebui să se simtă şi unele dintre persoanele aflate în subordinea sa, oameni care nu şi-au făcut datoria fie din rea voinţă, fie din incompetenţă! A fost un cerc vicios, în urma căruia au avut de suferit copiii noştri. În calitate de primar şi de părinte, susţin în continuare solicitarea ca autorităţile competente să continue controalele şi să găsească sursa contaminării de la cantina şcolii”, a scris Emil Moţ pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...
Eugen Teodorovici (INQUAM Photos Octav Ganea)

Un banner mai eficient decât diplomația română

Incidentul petrecut la meciul de fotbal dintre echipa naţională a României și o echipă a unei provincii din Republica Serbia (câștigat de noi cu...