Coșmarul trăit de un adolescent. A fost violat și șantajat, luni de zile, de un coleg mai mare

Deși pare greu de crezut că asemenea fapte au avut loc, fiind demne de un scenariu de film horror, este, din păcate, realitatea cu care s-a confruntat un adolescent timp de mai multe luni de zile. Acesta a fost violat, agresat sexual, filmat în ipostaze sexual explicite și apoi șantajat de colegul mai mare, trimis acum în judecată printr-o decizie a procurorilor DIICOT din Iași.

Coșmarul adolescentului a început în vara anului 2020 când a făcut greșeala să-și facă o fotografie dezbrăcat și să trimită imaginea unui coleg mai mare. Acesta din urmă, a profitat de vulnerabilitatea băiatului și l-a forțat să întrețină cu el relații sexuale.

Dacă băiatul opunea rezistență, se zbătea sau refuza pur și simplu să se dezbrace era bătut sau șantajat cu publicarea fotografiilor compromițătoare pe rețelele de socializare.

Elevul a trăit luni la rând, din iulie 2020 și până în vara anului următor, un adevărat coșmar, detaliile din anchetă fiind de nedescris.Agresiunile sexuale s-au petrecut aproape în văzul lumii. În toaletele publice dintr-un mall din Iași, în baia școlii, dar cele mai multe din lungul șir de abuzuri s-au petrecut în toaleta de la Cafeneaua Piața Unirii, din zona centrală a Iașului, sau din zona magazinului Flux.

Băiatul era pur și simplu terorizat, obligat să se dezbrace, să se așeze în anumite poziții, să se masturbeze, să facă sex oral agresorului sau să accepte să i se facă sex oral, era bătut atunci când zgâria cu aparatul dentar, penetrat cu degetul, era fotografiat, filmat, lovit și apoi șantajat. Mai mult decât atât, agresorul ajunsese să-i ceară și bani, sute de lei, pentru ca filmările compromițătoare să nu fie făcute publice.

În cele din urmă coșmarul a încetat odată ce procurorii au aflat despre ororile la care a fost supus adolescentul. Agresorul, și el elev de liceu, a fost trimis în judecată fiind acuzat de:-pornografie infantilă în formă continuată, -şantaj, -viol în formă continuată,-viol în formă continuată,-agresiune sexuală și alte două infracțiuni de șantaje. Aceste ultime două fapte de șantaj se referă la alți doi adolescenți despre care agresorul știa că întrețin relații sexuale și pe care i-a amenințat că va face publică relația lor dacă nu-l vor plăti.

Le-a cerut câteva sute de lei pentru tăcere. Individul care și-a abuzat colegii de școală a fost arestat la domiciliu, instanța refuzând arestarea preventivă. Dosarul său se află pe rolul secției penale a Tribunalului Iași, iar judecata pe fond urmează să înceapă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...
Iulian Dumitrescu, alte vesti proaste din partea procurorilor DNA

Iulian Dumitrescu, alte vești proaste din partea procurorilor DNA! Decizie de...

Preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit alte vești proaste din partea procurorilor! Procurorii DNA au...