COTAR spune că transportatorii sunt doar împovărați cu noi taxe prin PNNR

Publicat: 05 iun. 2021, 09:00, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
COTAR spune că transportatorii sunt doar împovărați cu noi taxe prin PNNR
Protest transportatori

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţine că firmele de transport nu sunt sprijinite, sunt din ce în ce mai împovărate de taxe în strategia descrisă de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în timp ce maşinile electrice vor primi bani, cu scopul declarat al sprijinirii economiei verzi, scrie Agerpres.

„Guvernul ne anunţă că România are cea mai mare alocare de fonduri prin PNRR pentru transportul rutier dintre ţările membre ale Uniunii Europene, dar uită să spună că măsurile pentru a reduce poluarea înseamnă contribuţii financiare ale românilor, pe termen lung. PNRR aduce aplicarea unui nou sistem de taxare, în special pentru traficul greu din România, conform principiului poluatorul plăteşte. Banii se vor duce – în mod echitabil, susţine guvernul – către cei care deţin vehicule cu emisii zero sau reduse”, susţin reprezentanţii COTAR.

Potrivit sursei citate, tot ceea ce legiferează actualul guvern, prin OUG, HG sau prin actualul PNRR are ca scop final acelaşi lucru: uberizarea României.

Bani doar pentru mașini electrice

„Pentru că este destul de clară strategia pe care ne-o descrie PNRR: firmele de transport nu sunt deloc sprijinite, sunt din ce în ce mai împovărate de taxe, în timp ce maşinile electrice vor primi bani, cu scopul declarat al sprijinirii economiei verzi, dar, de fapt, cu scopul nedeclarat de a rămâne posibil doar transportul rutier de persoane prin ride-sharing. Cerem guvernului să-şi asume şi să-şi declare intenţiile absolut vizibile din conţinutul PNRR şi dacă nu este real ceea ce noi am constatat, urmărind firul roşu al strategiei, să explice unde am greşit analiza”, se menţionează în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor COTAR, cei 434 de kilometri de autostradă se vor plăti, de fapt, din taxele prevăzute în PNRR pentru transportatori şi cei aproape 9 milioane de conducători auto din România, până în 2026, dar şi după. În plus, transportatorii de persoane nu sunt ajutaţi cu nimic, ba chiar sunt eliminaţi de pe piaţă, prin seria de măsuri pregătite pentru următoarea perioadă.

Potrivit COTAR, costurile necesare adaptării la noile reguli nu vor putea fi suportate de firme decât prin creşterea preţurilor, ceea ce înseamnă că populaţia va fi cea direct afectată, pentru că executivul nu a prevăzut nicio măsură în acest PNRR, dar s-au găsit soluţii pentru plata consultanţilor şi a ONG-urilor.