Covid 19 lasă ISU Dobrogea fără șef și nouă angajați

Publicat: 01 nov. 2020, 12:52, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Covid 19 lasă ISU Dobrogea fără șef și nouă angajați

Zece angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, printre care şi şeful instituţiei, au fost confirmaţi cu COVID-19. Cu toate acestea, autoritățile locale susțin că nu este afectată capacitatea operaţională a respectivei structuri. Cei zece vor putea reveni la lucru abia după ce se vor însănătoși.

Potrivit Prefecturii Constanţa, angajaţii ISU Dobrogea, confirmaţi cu coronavirus, sunt de la diferite subunităţi, nefiind vorba de un focar în cadrul instituţiei. În plus, anchetele epidemiologice arată că persoanele infectate nu au transmis virusul la locul de muncă.

Inspectorul şef al ISU „Dobrogea”, col. Daniel Popa, este internat la un spital din Bucureşti, starea acestuia de sănătate fiind una stabilă.

„Capacitatea operaţională nu a fost afectată de cazurile confirmate, activitatea inspectoratului se desfăşoară în continuare în parametrii optimi de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Domnul inspector şef este internat într-un spital din Bucureşti, starea dumnealui fiind una stabilă şi atent monitorizată de cadrele medicale. Suntem alături de dumnealui, cât şi de toţi ceilalţi afectaţi de acest virus şi le dorim multă sănătate”, au transmis reprezentanţi ai ISU „Dobrogea”, citați de Agerpres.

Conform sursei citate, în prezent, comanda ISU „Dobrogea” este asigurată de adjunctul instituţiei, col. Ionel Roşca.