Covid-19: Primul proces pentru presupuse efecte secundare ale vaccinului. Câteva sute de dosare similare, în instanță

Publicat: 12 iun. 2023, 07:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Covid-19: Primul proces pentru presupuse efecte secundare ale vaccinului. Câteva sute de dosare similare, în instanță
Strategia de vaccinare anti-Covid în România

O femeie din Germania a dat în judecată compania germană BioNTech, chemată luni în instanță, pentru presupuse efecte secundare ale vaccinului contra Covid-19. Este primul dintr-o serie de alte eventuale procese din Germania cu același subiect, transmit Reuters și Agerpres.

Reclamanta, al cărei nume nu a fost făcut public în baza legii germane privind confidențialitatea, susține că, în urma vaccinului, a avut dureri, umflături ale extremităților, stare de oboseală și tulburări ale somnului.

Potrivit firmei de avocatură Rogert & Ulbrich,  care o reprezintă, și tribunalului regional din Hamburg, reclamanta a solicitat daune de cel puțin 150.000 de euro (161.000 dolari americani) pentru prejudicii corporale, precum și despăgubiri pentru daune materiale nespecificate.

Tobias Ulbrich, avocat la Rogert & Ulbrich, a declarat pentru Reuters – transmite Agerpres – că intenţionează să conteste în instanţă concluzia autorităţilor de reglementare ale Uniunii Europene şi pe cea a organismelor germane de evaluare a vaccinurilor conform cărora vaccinul BioNTech are un profil risc-beneficiu pozitiv.

Legea farmaceutică germană prevede că producătorii de medicamente sau vaccinuri sunt obligaţi să plătească despăgubiri pentru efectele secundare numai dacă „ştiinţa medicală” arată că produsele lor provoacă un prejudiciu disproporţionat în raport cu beneficiile sau dacă informaţiile de pe etichetă sunt greşite.

BioNTech susține că, la nivel global, aproximativ 1,5 miliarde de persoane au primit vaccinul, din care peste 64 de milioane în Germania.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)  a reafirmat beneficiile tuturor vaccinurilor anti-Covid pe care le-a aprobat, inclusiv cel de la BioNTech, notând că, potrivit estimărilor, doar în primul an al pandemiei vaccinurile au ajutat la salvarea a aproape 20 de milioane de vieţi la nivel mondial.

Referitor la efectele secundare în urma vaccinării cu Comirnaty, serul de la BioNTech-Pfizer, EMA amintește de un risc redus de miocardită și pericardită, în principal la bărbații tineri.  Cele mai frecvente efecte secundare temporare sunt cefalee, febră, oboseală şi dureri musculare.

Rogert & Ulbrich a mai declarat că a depus aproximativ 250 de dosare prin care clienţii solicită despăgubiri pentru presupusele efecte secundare ale vaccinurilor împotriva Covid-19. O altă firmă de avocatură, Caesar-Preller, a indicat că reprezintă 100 de cazuri. Ambele firme au declarat că acoperă apoape toate cazurile de acest gen din Germania. Și în Italia au fost depuse câteva dosare similare.