Covidul e pe cale să blocheze sistemul penitenciar din Lazio

Publicat: 03 feb. 2022, 20:23, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Covidul e pe cale să blocheze sistemul penitenciar din Lazio
anp inchisoare penitenciar

Val mare de infecții cu coronavirus în închisorile din Lazio, Italia. Numai în ultima săptămână sunt semnalate 330 de astfel de cazuri. Cele mai multe dintre ele sunt înregistrate la închisoarea Reginea Coeli, unde, din 800 de deținuți, 219 au Covid, și doi sunt în stare gravă.

Asta chiar dacă deținuții s-au vaccinat. Situația din Lazio este dramatică, nu numai din cauză că închisorile sunt foarte aglomerate, ci și pentru că multe dintre spațiile lor, celule ori altfel de încăperi, sunt transformate în unele de carantină, fapt pentru care, paznicii și personalul închisorii fiind nevoiți să… cazeze deținuții în birourile lor și în secțiile de poliție.

Foarte mulți dintre cei închiși au reclamat că, astfel, demnitatea umană le este călcată în picioare. Autoritățile din sistemul penitenciar fac tot posibilul să nu se blocheze nicio închisoare și, mai ales, Regina Coeli. Pentru asta, tot ce pot să facă pentru moment, e să trimită persoanele lipsite de libertate în alte închisori din apropiere și să sisteze vizitele și intrarea în contact cu alte persoane.

De asemenea, cer judecătorilor și procurorilor, ca să se evite supraaglomerarea, să mai filtreze un pic pedepsele pentru infracțiunile minore. Numai în regiunea Lazio sunt arestați pentru găinării peste o mie de oameni.

Și, ca să nu se prăbușească întreg sistemul penitenciar sunt necesare măsuri de descongestionare și depopulare a închisorilor. Mai ales la vreme de pandemie, cum e acum.