Cine sunt cei 28 de oameni care vor influența anul 2026 în Europa

Lista „POLITICO 28 – Clasa 2026” e genul de exercițiu care spune mai multe despre spaimele Europei decât despre oamenii nominalizați. Oficial, avem o selecție a celor mai influente 28 de figuri din politica europeană. Neoficial, e un soi de horoscop politic pentru elita de la Bruxelles: cine ne sperie, cine ne fascinează, cine pare salvator și cine e tratat ca bombă cu ceas.

POLITICO repetă ritualul în fiecare an, de aproape un deceniu, cu aceeași rețetă: 28 de nume împărțite în categorii – „cei care fac”, „cei care tulbură apele”, „cei care visează” – plus un „cel mai puternic om din Europa” în fruntea clasei.
De-a lungul anilor au deschis lista personaje precum Angela Merkel, Emmanuel Macron, Mario Draghi, Volodimir Zelenski sau, mai nou, Giorgia Meloni. Nu e puțin lucru: sunt figuri care au dominat discursul european, indiferent că ne plac sau nu.

„POLITICO 28”: barometru al anxietăților europene

Metoda nu are nimic matematic sau științific. Nu e niciun model secret în spate. E mai degrabă un amestec de instinct jurnalistic, discuții prin redacție, ochi aruncat la tendințe și o sensibilitate foarte fină pentru ce se întâmplă în capitala europeană. Un cotidian francez a spus chiar direct că metoda seamănă cu ridicatul degetului în vânt să vezi de unde bate curentul.

Și exact asta o face interesantă: îți arată pe cine iau în serios elitele europene, pe cine privesc cu teamă, pe cine consideră un fenomen și pe cine ridică la rang de icoană politică.

În 2025, de exemplu, Giorgia Meloni a fost declarată „cea mai puternică persoană din Europa”, semn clar că ascensiunea dreptei dure nu mai este tratată ca o întâmplare, ci ca un nou normal al continentului.

2026: cine contează, cine deranjează, cine arată bine în poză

În ediția actuală, presa nordică a reacționat imediat: premierul danez Mette Frederiksen e plasată pe locul doi, înaintea lui Putin și Macron, și e descrisă drept „steaua Nordului”. Pe listă apare și președintele Finlandei, Alexander Stubb, prezentat într-o notă glumeață drept „caddie” al lui Donald Trump, aluzie la întâlnirea lor pe terenul de golf. Fondatorul Spotify, Daniel Ek, e singurul suedez intrat în top.

Aici vedem clar temele care obsedează Europa:

• Războiul din Ucraina – cine negociază, cine influențează NATO, cine are voce radicală sau împăciuitoare.
• Dreapta radicală în ascensiune – liderii care altădată ar fi fost considerați „accidente” sunt acum tratați ca actori centrali.
• Tehnologia și inteligența artificială – apar numele unor antreprenori pentru că influența lor asupra politicii e reală, chiar dacă nu au funcții publice.

Lista e un hibrid simpatic: jumătate oameni cu putere reală, jumătate figuri simbolice care apasă butoane de sensibilitate colectivă.

Nu e manualul Europei, e autoportretul ei

Un lucru trebuie spus limpede: „POLITICO 28” nu e un clasament oficial al puterii, ci mai degrabă un autoportret al Europei văzut de jurnaliștii săi. Dacă te uiți an de an la cine apare, observi trei tipare clare:

1. Europa adoră să împartă oamenii pe roluri – cel care acționează, cel care deranjează, cel care visează. În realitate, mulți sunt toate trei simultan, dar organizarea pe categorii creează o poveste mai spectaculoasă.
2. Pentru presă, puterea e uneori un amestec de influență reală și frică – nu se aleg doar oameni care dețin funcții, ci și personaje care bântuie imaginarul colectiv, de la Vladimir Putin la marii jucători din tehnologie.
3. Europa iubește paradoxurile – poți găsi în același top un activist de mediu, un tehnocrat, un miliardar și un populist de dreapta. Nu pentru că s-ar întâlni vreodată în viața reală, ci pentru că toți exprimă, într-un fel, direcții de mișcare ale continentului.

Presa franceză are dreptate: metoda nu e științifică, dar rezultatul „spune ceva”. Lista funcționează ca oglindă – una care poate deforma, dar care tot îți arată cum se privește Europa pe sine.

România – personaj sau decor?

La începuturile proiectului, POLITICO includea în mod simbolic câte un nume din fiecare țară a UE, deseori oameni complet necunoscuți publicului larg, dar influenți în culise. România apărea din când în când cu tehnocrați, specialiști sau negociatori, nu neapărat cu figurile politice pe care le vezi la televizor.

În 2026, ar fi interesant de urmărit dacă intră cineva din România în acest „catalog de influență”, mai ales în contextul:

• rolului geostrategic pe flancul estic,
• eternului dosar Schengen,
• apariției unor figuri politice noi și mai vocale.

Dacă nu apare nimeni, concluzia e destul de amară: suntem importanți pe hartă, dar absenți când vine vorba de personalități care modelează discursul european.

De ce merită totuși să cercetăm lista

Chiar dacă o privești cu scepticism (și pe bună dreptate), lista aduce câteva avantaje clare:

• îți arată cine e tratat ca „viitor”,
• îți indică cine e perceput ca pericol sistemic,
• arată cum se mută centrul de greutate al puterii europene, de la axa Paris–Berlin către capitale care altădată păreau secundare.

Nu e o profeție, nu e o hartă a puterii, ci mai degrabă o poză de grup cu cei pe care Europa îi consideră relevanți în momentul de față.

Europa după catalog: cine sunt „aleșii” POLITICO în clasa politică a lui 2026

1. Donald Trump – „Șocul transatlantic”
Președintele SUA rămâne omul care poate schimba peste noapte calculele de securitate, comerț și alianțe ale Europei. De la NATO la războiul din Ucraina, fiecare chef sau criză de moment la Washington se simte ca un cutremur la Bruxelles și în capitalele UE.

2. Mette Frederiksen – „Steaua Nordului”
Premierul Danemarcei e văzută ca model de lider nordic dur, dar pragmatic: susține Ucraina, împinge Europa spre mai multă apărare comună și jonglează cu propria scenă politică, unde dreapta populistă pândește orice slăbiciune.

3. Friedrich Merz – „Radicalul reticent”
Cancelarul Germaniei și lider al Uniunii Creștin-Democrate încearcă să refacă prestigiul Berlinului, dar depinde de sprijinul unei drepte tot mai dure. E prins între industria germană speriată și presiunile pentru reînarmare și fermitate față de Rusia.

4. Marine Le Pen – „Iapa de povară”
Șefa Rassemblement National rămâne principalul coșmar al centrului francez. Chiar dacă nu e la Élysée, tot ce face influențează discursul despre migrație, UE și relația cu Moscova, iar partidele „respectabile” îi fură tot mai des temele.

5. Vladimir Putin – „Provocatorul”
Liderul de la Kremlin este autorul principal al haosului de securitate în Europa. Fie că lansează rachete, dezinformare sau presiune energetică, Putin obligă continentul să-și regândească armata, bugetele și chiar modul în care vede extinderea UE și NATO.

6. Nigel Farage – „Liderul din umbră”
Omul Brexitului n-a dispărut. Fie că e în platouri TV sau în fruntea unui partid nou, Farage încă știe să împingă discursul britanic (și nu numai) spre naționalism, anti-UE și anti-migrație. E un agent de influență fără funcție, dar cu microfon permanent.

7. Ursula von der Leyen – „Mâna de fier”
Șefa Comisiei Europene trage de statele membre spre mai multă integrare: reguli mai dure pentru companii, sancțiuni împotriva Rusiei, bani pentru tranziție verde și planuri de apărare comună. Este figura-balama între Bruxelles și capitale.

8. Mark Rutte – „Bunul negociator”
Fost premier al Olandei, ajuns șef al NATO, e omul cu zâmbet blând și nervi de oțel. Treaba lui: să țină la aceeași masă americani imprevizibili, est-europeni speriați de Rusia și vest-europeni obosiți de război.

9. Giorgia Meloni – „Modelul”
Premierul Italiei arată cum poate arăta o dreaptă radicală „respectabilă”: foarte dură pe migrație și identitate, dar suficient de disciplinată fiscal și pro-NATO ca să nu fie izolată. Mulți populiști din Europa se uită la rețeta ei.

10. Keir Starmer – „Omul gri”
Premierul britanic nu e spectaculos, dar tocmai discreția lui îl face important. Are misiunea să repare relația post-Brexit cu UE, fără să dea impresia că „se târăște” înapoi spre Bruxelles, și să țină în frâu un Regat Unit fărâmițat politic.

11. Manfred Weber – „Arhitectul din culise”
Lider al Partidului Popular European, Weber nu e superstar mediatic, dar influențează cine ajunge comisar, cine conduce Parlamentul European și cum arată marile compromisuri între centru-dreapta și ceilalți.

12. Viktor Orbán – „Durerea de cap”
Premierul Ungariei e maestru în blocaje: șantajează cu veto în UE, negociază la sânge banii europeni și joacă dublu între Bruxelles și Moscova/Beijing. E exemplul perfect de lider care profită la maximum de slăbiciunile mecanismelor europene.

13. Alexander Stubb – „Omul de pe terenul de golf”
Președintele Finlandei, fost sportiv și diplomat, este acum piesă importantă pe flancul nordic al NATO. Relațiile lui bune cu Washingtonul și limba lui ascuțită în discuțiile despre Rusia îl fac un personaj atent urmărit.

14. Volodîmîr Zelenski – „Jokerul din pachet”
Președintele Ucrainei continuă să fie chipul rezistenței anti-Putin. Fiecare discurs, fiecare vizită la Bruxelles, Berlin sau Paris mută bani, arme și voință politică. Depinde de el dacă Europa își păstrează nervul în fața oboselii de război.

15. Gabriel Zucman – „Vânătorul de miliardari”
Economist francez specializat în paradisuri fiscale și inegalitate, Zucman împinge ideea unei taxe globale pe marile averi. Ideile lui circulă deja în parlamente și guverne, de la Paris la Bruxelles, și pun presiune pe modelul economic actual.

16. Kaja Kallas – „Diplomata nediplomatică”
Premierul Estoniei e una dintre cele mai tranșante voci anti-Rusia. Cere sancțiuni mai dure, mai multe arme pentru Ucraina și mai puțină naivitate față de Kremlin. Pentru unii e eroină, pentru alții „prea dură”, dar e imposibil de ignorat.

17. Teresa Ribera – „Purtătoarea de torță”
Vicepremier și ministru al tranziției ecologice în Spania, Ribera e una dintre figurile-cheie ale politicilor climatice europene. Joacă între presiunea mișcărilor verzi și realitatea facturilor la energie.

18. Daniel Ek – „Bombardierul digital”
Fondatorul Spotify e simbolul noii puteri tehnologice europene: decide ce ascultăm, cum sunt remunerați artiștii și cum se duc luptele între platforme și state în privința datelor, conținutului și banilor din online.

19. Emmanuel Macron – „Cocoșul rănit”
Președintele Franței a pierdut din aura de „lider al Europei”, dar rămâne o voce centrală în orice discuție despre armată europeană, autonomie strategică și reforme ale UE. Chiar slăbit politic, încă poate înclina balanțe.

20. Mario Draghi – „Oracolul”
Fost șef al BCE și fost premier italian, Draghi e acum genul de bătrân înțelept al Europei. Orice raport sau propunere a lui – mai ales pe tema reformei economice și a investițiilor – e luată foarte în serios la Bruxelles.

21. Andrej Babiš – „Veteranul obraznic”
Om de afaceri și politician populist din Cehia, Babiš e un amestec de interes personal și discurs „anti-sistem”. Chiar când nu e la putere, influențează cum arată discursul anti-Bruxelles în Europa Centrală.

22. Alexus Grynkewich – „Factorul de descurajare”
General american, comandant al Forțelor SUA în Europa și șef militar al NATO pe continent. El coordonează efectiv trupele, exercițiile și planurile de apărare care ar trebui să-l convingă pe Putin că mai bine se oprește aici.

23. Karol Nawrocki – „Celălalt polonez”
Istoric devenit președinte al Poloniei, vine din zona conservatoare și e obsedat de memorie istorică și identitate națională. Vocea sa contează într-o Polonie aflată în centrul flancului estic și în plină reconfigurare internă.

24. Heidi Reichinnek – „Vocea virală”
Lideră a partidului de stânga Die Linke în Bundestag, a căpătat notorietate prin discursuri explozive și prezență masivă pe rețele sociale. Este un simbol al noii stângi tinere germane, foarte vocală împotriva extremei drepte și a austerității.

25. Andrea Orcel – „Napoleonul bancar”
Șeful UniCredit este unul dintre cei mai influenți bancheri ai Europei. Mișcările lui – fuziuni, credite, planuri de investiții – pot înclina balanța pentru economiile mai fragile ale continentului.

26. Rima Hassan – „Portavocea”
Juristă franco-palestiniană, devenită eurodeputată din partea Franței nesupuse, este una dintre cele mai zgomotoase voci pe tema Palestinei, refugiaților și drepturilor omului. Reușește să stârnească dezbateri aprinse în Parlamentul European și în presa europeană.

27. Rob Jetten – „Favoritul Bruxelles-ului”
Politician olandez din zona liberal-progresistă, foarte activ pe teme de climă și energie. Este genul de profil „pe placul” instituțiilor europene: tânăr, pro-UE, verde, bun de pus pe funcții-cheie în următorii ani.

28. Gianni Infantino – „Șeful balonului rotund”
    Președintele FIFA nu face politică în sens clasic, dar fotbalul este unul dintre cele mai puternice instrumente de influență de pe continent. De la organizarea turneelor la decizii privind Rusia sau Orientul Mijlociu, hotărârile lui au impact simbolic și financiar uriaș în Europa.

Europa își face poză în oglindă

„POLITICO 28 – Clasa 2026” nu e o listă infailibilă. E o fotografie anuală a Europei – cu temerile ei, cu idolii momentului, cu preferințele și cu contradicțiile ei flagrante. Dacă o luăm ca pe o radiografie, nu ca pe un verdict, înțelegem mult mai ușor de ce continentul arată astăzi așa cum arată: cu frică de război, cu fascinație pentru lideri puternici, cu încredere exagerată în tehnologie și cu speranța că undeva, cineva visează o Europă mai bună.