Crater de aproape 40 de metri, format în Turcia după cutremurul de sâmbătă

Publicat: 26 feb. 2023, 16:53, de Florentin Lucaniuc, în Internațional , ? cititori
Crater de aproape 40 de metri, format în Turcia după cutremurul de sâmbătă

Turcia a fost zguduită de un nou cutremur, sâmbătă, de doar 4,3 grade. Totși, ca urmare a seismului, un crater cu diametrul de 37 de metri și o adâncime de 12 metri s-a format în provincia Konya.

Noi cutremure au zguduit sâmbătă Turcia, iar în urma seismelor din ultimele ore, o nouă groapă uriașă s-a format în pământ.

Craterul are diametrul de 37 de metri și o adâncime de 12 metri, iar groapa uriaşă a fost descoperită în provincia Konya.

Gropile de toate dimensiunile încep să se apropie de zonele rezidențiale.

Numărul lor creşte tot mai mult, arată presa locală.

Ce explicații dau experții

Experții spun că fenomenul ar fi provocat de apele subterane, iar seismele accentuează acest fenomen.

Seismele din ultimele ore s-au produs la puţin peste două săptămâni după cutremurul devastator produs în sudul Turciei şi soldat cu peste 50.000 de morţi în Turcia şi Siria vecină.

Conform ultimului bilanţ, peste 44.000 de oameni au murit doar în Turcia în urma acestui seism.

Cutremurul devastator produs la 6 februarie a fost urmat de peste 9.000 de replici şi a distrus sau afectat puternic peste 173.000 de clădiri, scrie gândul.ro