Cresc impozitele pentru mai multe categorii profesionale, agenți comerciali sau pilonul de pensii

Angajații cu contracte part – time, persoanele fizice autorizate (PFA) sau microîntreprinderile vor achita impozite mai mari de la începutul anului viitor, conform unei ordonanțe de urgență votată miercuri în Camera Deputaților.

Decizia de astăzi păstrează supraimpozitarea contractelor cu normă parțială de lucru, măsură care a făcut să dispară din economie zeci de mii de contracte.

Majoritatea parlamentarilor PSD – PNL – UDMR a votat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale.

Principalele categorii afectate

Ordonanța legiferează faptul că muncești două ore,  dar achiți taxe normale, ca pentru o normă întreagă, de 8 ore.

Se dublează impozitarea pentru persoanele fizice autorizate și persoanele cu activități independente, afectează microîntreprinderile, impozitează dividendele deponenților de la Pilonului II de pensii și descurajează contribuțiile la Pilonul III, prin limitarea beneficiilor extrasalariale la o treime din salariu.

„După ce au explodat cheltuielile statului, PSD și PNL cresc acum, din nou, taxele și impozitele ca să susțină acele cheltuieli. Nu fac decât să pună poveri suplimentare pe spatele românilor, ca să-și susțină privilegiile, pensiile speciale, sinecurile și așa mai departe”, a transmis Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei.

Conform acestuia, în loc să pună noi biruri pe românii care muncesc – angajați sau antreprenori, Coaliția trebuia să reducă impozitarea muncii. Prin adoptarea – chiar și graduală – a Zero taxe pe salariul minim, măsură propusă de USR, toți salariații ar fi rămas cu mai mulți bani în buzunar, ceea ce le-ar fi permis să facă față mai ușor crizei facturilor, inflației galopante și creșterilor de rate la bănci.

Știre în curs de actualizare

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...