Creştere cu peste 60% a numărului de turişti care aleg excursiile locale de o zi, în ultimii 2 ani

Publicat: 02 oct. 2022, 18:21, de Aurel Drăgan, în Travel , ? cititori
Creştere cu peste 60% a numărului de turişti care aleg excursiile locale de o zi, în ultimii 2 ani
Turist

Numărul turiştilor care au ales excursiile locale de o zi a crescut cu peste 60%, în ultimii doi ani, potrivit informaţiilor publicate, duminică, de către reprezentanţii unei agenţii de profil.

„Românii au optat pentru excursii de o zi, în primele luni „libere” din 2020, apoi au dat de „gustul” acestora, tot mai mult, în 2021. În 2022, în urma creşterii substanţiale a cererii, agenţiile care au pariat pe acest produs au fost „nevoite” să introducă circuite pe rute noi, programe inedite ce combină vizita la cetăţi antice cu opririle la mânăstiri şi apoi descoperirea de locuri inedite, cu tradiţii şi meşteşuguri locale şi cu degustări de vinuri şi dejunuri pescăreşti sau tradiţional româneşti – tururi şi circuite ce au atras foarte mult şi atenţia românilor, de această dată, ca produse noi, de „Experienţă de o zi”. În ultimii doi ani, marcaţi de pandemie, numărul turiştilor care au ales excursii locale de o zi a crescut cu peste 60%. Tururile locale din Dobrogea, de exemplu, organizate de Mistral Tours în aceşti ani au pus în valoare Crame dobrogene, cetăţi antice, ferme şi gospodării tradiţionale dobrogene, bucătăria locală, bazată mult pe peşte şi produse din peşte, dar şi pe Plăcinta dobrogeană sau macedonească sau kobete tătăresc, pe tradiţii şi obiceiuri locale, inclusiv ale lipovenilor sau turcilor, şi pe participarea la festivaluri şi evenimente locale, acolo unde autorităţile şi organizatorii au luat în calcul şi deschiderea către turişti vizitatori”, a declarat Corina Martin, Mistral Tours & Events Constanţa.

De asemenea, pe lista „ingredientelor turistice” s-au aflat vizitele la mănăstirile Dobrogei sau la gospodării şi afaceri locale, pentru a cultiva spiritul local tradiţional şi comunităţile dobrogene.

Potrivit sursei citate, în preferinţele românilor, pe prima poziţie se regăseşte, în continuare, „Croaziera de o zi în Delta Dunării” – de peste 20 de ani printre cele mai vândute circuite turistice de o zi.

Reprezentanta agenţiei de turism a precizat că, începând din anul 2021, au fost dezvoltate circuite noi, care pun în valoare Munţii Măcin, Cheile Dobrogei, Cramele Histria şi Gabai, Cetăţile Argamum, Enisala şi Histria, experienţe la Ferma tradiţională „Suvenir din Dobrogea” de la Vişina, pensiuni şi cherhanale la Enisala, Lunca, Jurilovca, Corbu sau Olimp, Ferma de trandafiri, Festivalul Borşului de Peşte din Jurilovca sau Bibaniada de la Mila 23.