Cristalul 5D care ar putea readuce omenirea la viață. Rezistă miliarde de ani și e ascuns într-o peșteră de sare

Publicat: 09 iun. 2025, 06:07, de Carmen Ciripoiu, în NECONVENTIONAL , ? cititori
Cristalul 5D care ar putea readuce omenirea la viață. Rezistă miliarde de ani și e ascuns într-o peșteră de sare

Ideea dispariției umanității poate părea scenariul unui film SF, dar ar putea deveni realitate în milioane de ani. Oamenii de știință au pus la cale un plan pentru a salva rasa umană, iar secretul se află într-un „cristal de memorie 5D”, care e ascuns într-o peșteră de sare.

Cristalul 5D se găsește într-o peșteră de sare din Austria

O echipă de la Universitatea din Southampton a reușit să stocheze întregul genom uman pe un cristal și susține că acesta ar putea oferi un model pentru a readuce omenirea din extincție. Cristalul este păstrat în prezent în arhiva Memory of Mankind,  o capsulă a timpului specială, care se găsește într-o peșteră de sare din Hallstatt, Austria. Echipa, condusă de profesorul Peter Kazansky, a utilizat lasere ultra-rapide pentru a inscripționa cu precizie date în goluri nanostructurate orientate în siliciu, cu dimensiuni de până la 20 de nanometri.

Cristalul 5D ar putea să reziste miliarde de ani

Spre deosebire de alte formate de stocare a datelor care se degradează în timp, cristalele de memorie 5D pot stoca până la 360 terabytes de informații fără pierderi timp de miliarde de ani, chiar și la temperaturi ridicate. În 2014, acest material a primit recordul mondial Guinness pentru cel mai durabil material de stocare a datelor.

„Cristalul poate rezista la temperaturi extreme, de îngheț și foc, și la temperaturi de până la 1.000 °C”

„Cristalul este echivalent cu cuarțul topit, unul dintre cele mai durabile materiale din punct de vedere chimic și termic de pe Pământ. Poate rezista la temperaturi extreme, de îngheț și foc, și la temperaturi de până la 1.000 °C. Cristalul poate rezista, de asemenea, la o forță de impact directă de până la 10 tone pe cm2 și nu se modifică în urma expunerii îndelungate la radiații cosmice.

Spre deosebire de marcarea doar pe suprafața unei bucăți de hârtie 2D sau a unei benzi magnetice, această metodă de codificare utilizează două dimensiuni optice și trei coordonate spațiale pentru a scrie pe tot materialul – de aici și denumirea 5D”, a declarat un purtător de cuvânt al Universității din Southampton.

Cristalul are inscripționată o cheie vizuală care arată elementele universale

Cristalul cu memorie 5D, susține profesorul Peter Kazansky „deschide posibilități pentru alți cercetători de a construi un depozit etern de informații genomice din care organisme complexe, precum plantele și animalele, ar putea fi restaurate, dacă știința va permite acest lucru în viitor”. Acesta are inscripționată o cheie vizuală care arată elementele universale (hidrogen, oxigen, carbon și azot), cele patru baze ale moleculei de ADN (adenină, citozină, guanină și timină) cu structura lor moleculară, poziționarea lor în structura dublu helix a ADN-ului și modul în care genele se poziționează într-un cromozom, care poate fi apoi inserat într-o celulă.

Echipa a luat în considerare posibilitatea ca datele stocate în interiorul acestuia să poată fi recuperate de o inteligență din viitor

„Cheia vizuală inscripționată pe cristal oferă celui care îl găsește informații despre datele stocate în interior și despre modul în care acestea pot fi utilizate. La proiectarea cristalului, echipa a luat în considerare posibilitatea ca datele stocate în interiorul acestuia să poată fi recuperate de o inteligență (specie sau mașină) care va veni după noi într-un viitor îndepărtat”, mai spune profesorul Kazansky.