Cristian Diaconescu a fost exclus din PMP

Publicat: 23 mart. 2022, 15:50, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Cristian Diaconescu a fost exclus din PMP

Colegiul Naţional al PMP a decis, miercuri, excluderea din partid a lui Cristian Diaconescu, anunțul fiind făcut de preşedintele Eugen Tomac.

„În PMP nu există decât o singură structură de conducere, aleasă democratic, şi care astăzi, în deplină legalitate, în acord cu statutul partidului nostru, cu un singur vot de abţinere, a decis să ne despărţim definitiv de fostul nostru coleg, domnul Diaconescu. S-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare, începând de astăzi domnul Diaconescu nu mai este membru PMP. Înţeleg că are alte obiective politice, îi urăm succes, dar experienţa pe care am avut-o împreună este una regretabilă şi ea s-a încheiat astăzi”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Anterior, Cristian Diaconescu anunţa că „gruparea autointitulată ca fiind de conducere” în frunte cu europarlamentarul Eugen Tomac vrea să îl excludă din partid, iar în acest urmează să organizeze o şedinţă.

Eugen Tomac a fost reales, la congresul PMP din 19 februarie, preşedinte al PMP. Cristian Diaconescu, fostul preşedinte al PMP, contestă organizarea congresului, potrivit Mediafax.