Ajutor în criza Covid-19: O echipă de medici din Danemarca a ajuns în România

Publicat: 28 oct. 2021, 12:44, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Ajutor în criza Covid-19: O echipă de medici din Danemarca a ajuns în România

Prima echipă medicală de sprijin sub coordonarea Mecanismului European de Protecție Civilă și a Agenției Daneze pentru Managementul Situațiilor de Urgență (DEMA) a ajuns în România.

Echipa de medici și asistenți din Danemarca va lucra la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.

Danemarca a trimis doi medici și cinci asistenti specializați în Terapie intensivă, însoțiți de ofiteri din cadrul DEMA, iar joi vor sosi în țară încă un medic și un asistent.

La 11 zile se va face schimbul cu o nouă echipă, astfel încât prezența specialiștilor din Danemarca va continua timp de trei săptămâni.

Echipa va lucra în cadrul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, permițând astfel creșterea capacității din cadrul secției de Terapie intensivă, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat. 

„Sprijinul care a venit din partea Danemarcei este exact pe componentele de care avem nevoie – concentratoarele ne cresc numărul paturilor cu oxigen. Cu siguranţă, până în seara asta o să se ştie unde pleacă donaţia respectivă, deci nu va sta în depozit. Ventilatoarele de transport vor veni în sprijinul nostru pentru transport, dar ele pot fi folosite temporar şi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Astfel de dotări ne ajută să creştem capacitatea de management al pacienţilor respectivi”, a declarat atunci Raed Arafat.

Nu este primul ajutor medical venit din partea Danemarcei. În 16 octombrie, 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor Covid, au fost oferite de Danemarca, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Ele au ajuns la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.