CS Universitatea Craiova va efectua un cantonament în Antalya. Elevii lui Reghecampf vor juca trei meciuri amicale

Publicat: 29 dec. 2021, 19:14, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
CS Universitatea Craiova va efectua un cantonament în Antalya. Elevii lui Reghecampf vor juca trei meciuri amicale

CSU Craiova a anunţat, miercuri, pe pagina de Facebook a clubului că jucătorii pregătiți de Laurențiu Reghecampf își vor relua antrenamentele după Anul Nou.  

CSU Craiova va efectua în această iarnă un stagiu de pregătire în Turcia, în Antalya. Alb-albaștrii se vor reuni la Craiova luni, 3 ianuarie. Tot în ziua respectivă este programată şi deplasarea în Turcia cu o cursă charter.

Întoarcerea în Bănie este programată pe data de 20 ianuarie 2022, cu două zile înaintea derby-ului cu Rapid.

Programul meciurilor amicale:

9 ianuarie: Universitatea Craiova – Paksi FC (Ungaria)

14 ianuarie: CS Universitatea Craiova – FC Baník Ostrava (Cehia)

16 ianuarie: adversarul va fi anunțat ulterior