CTP, critici dure la adresa Elenei Lasconi: „o tută ticăloasă cu tupeu”

Publicat: 02 mai 2025, 10:42, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
CTP, critici dure la adresa Elenei Lasconi: „o tută ticăloasă cu tupeu”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a publicat pe pagina sa de Facebook o postare în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de șefa USR, Elena Lasconi, pe care iniţial o susţinuse în turul întâi şi planificase să o voteze şi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

CTP recunoaște că şi-a dat votul „în disperare de cauză” pentru Lasconi, considerând la acea vreme că avea cele mai mari şanse să-l depășească pe George Simion. Deși inițial o descria drept „o tută cu tupeu”, jurnalistul îşi schimbă azi opinia:

„Acum aș spune ‘doar’ o tută cu tupeu. Pentru că demonstrează că e mai mult decât atât. E o tută ticăloasă cu tupeu.”

În comentariul său, CTP denunță felul în care parlamentara a gestionat conflictul cu contracandidații săi, susținând că ea a folosit imagini și mesaje „colectate din haznaua internetului” și le-a lansat împotriva adversarilor politici ca pe „proiectile” obținute cu o „praștie” improvizată.

Gazetarul sugerează totodată o posibilă înţelegere tacită între Lasconi şi alţi candidaţi, Victor Ponta și Nicușor Dan, pentru a-şi crea imaginea de victimă în turul al doilea:

„Unii ar putea s-o bănui pe Lasconi de o înțelegere cu Ponta și Dan – neavând nicio șansă pentru turul doi, să-i facă pe aceștia victime, aducătoare de voturi, în fața ‘atacului’ ei, pe cât de murdar, pe atât de cretin.”

CTP conchide că, deși „prostia nu e un păcat”, munca de dezinformare și denigrare practicate de Lasconi reprezintă o formă de „mârșăvie”.