Cu cardul la piață. Câți producători au POS la tarabă

Publicat: 21 feb. 2023, 09:16, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Cu cardul la piață. Câți producători au POS la tarabă

Plata cu cardul la piaţă este o raritate în România, fiind puține locuri unde producătorii agricoli și comercianții s-au dotat cu POS-uri. La nivel de țară, dacă numărăm 100 de producători care au decis să facă această investiție.

Primele plăți cu cardul în piețe s-au făcut în 2019 la Sibiu, însă după aceea lucrurile nu au mai avansat, din cauza pandemiei. În primăvară, se are în vedere reluarea acestui program.

La acest moment, cel mai bine stă Sibiul, unde aproape toţi producătorii din piață s-au modernizat, potrivit StirileTvr.

Bucureștiul, în schimb, stă prost la acest capitol. În Piața Matache, de exemplu, doar doi producători le oferă clienţilor şi posibilitatea plăţii cu cardul. Atâți erau și acum trei ani, ceea ce spune multe despre cum evoluează lucrurile la noi, desi toată lumea este conștientă că se pierd clienți.

În România, sunt peste 20 de milioane de carduri active, la acest moment, potrivit datelor Băncii Naționale. Multe persoane nu le folosesc decât pentru retragerea de numerar și nicidecum pentru plăți la comercianți.

Citeste si Oare de ce caută noii patroni de la Zahăr Luduș muncitori sezonieri?