Cu cât au crescut alocațiile pentru copii de la 1 ianuarie

Publicat: 23 ian. 2023, 19:01, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Cu cât au crescut alocațiile pentru copii de la 1 ianuarie
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii sunt indexate cu rata inflației din 2021 de 5,1%, ceea ce înseamnă în plus sume de până la 30 de lei, față de anul trecut.

Astfel, alocațiile noi vor crește la 255 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și în cazul tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi pentru tinerii cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Concret, este vorba de o majorare de 12 lei.

De asemenea, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, suma este de 630 lei, în plus cu 30 lei față de anul trecut.

„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică ”, potrivit  OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2. 

Pentru anul 2023, se ia în calcul inflația de 5,1% din 2021, comunicată de INS.