Cu cine a decis să semneze starul francez Kylian Mbappe

Publicat: 25 ian. 2024, 10:29, de Viorela Pitulice, în SPORT , ? cititori
Cu cine a decis să semneze starul francez Kylian Mbappe

Starul francez Kylian Mbappe, una dintre vedetele de la Paris Saint-Germain, a luat decizia în privința echipei unde va juca peste câteva luni, după ce în vară îi expiră contractul la echipa din Hexagon.

Kylian Mbappe a ales să-şi continue cariera la o echipă de top din Spania – Real Madrid, după cum anunță presa din Germania.

Căpitanul selecţionatei Franţei va încasa o primă de instalare de 125 de milioane de euro la sosirea sa la Real Madrid. Contractul va avea o durată de cinci ani, ceea ce înseamnă că până în 2029 francezul va juca la echipa din Madrid.

Deși transferul este dat ca sigur, mai sunt de pus la punct însă și câteva aspecte: de exemplu, cele două părţi trebuie să se pună de acord cu privire la salariul jucătorului. Nu de alta, dar Mbappe cere 70 de milioane de euro pe sezon, iar clubul spaniol nu oferă decât 35 de milioane de euro brut pe sezon.

Recent, mai multe site-uri de sport din Franţa au scris despre decizia lui Mbappe de a semna cu Real Madrid, club care și în urmă cu doi ani a încercat să-l transfere, fără succes, însă.

Kylian Mbappe, care mai are şase luni de contract cu PSG, poate să semneze în acest moment cu orice alt club.

Ziarul L’Equipe a relatat recent că madrilenii i-ar fi cerut garanţii scrise fotbalistului francez, în cazul în care acceptă să se transfere din vară la clubul spaniol. Aceasta pentru a fi evitată situația din 2022, când Mbappe şi-a dat iniţial acordul să joace la Real Madrid, în luna ianuarie, după care finalul sezonului s-a răzgândit, rămânând la PSG.