Cu resentimente despre „imperialism”: Viktor Orban, comparat cu Nicolae Ceaușescu

„Ieșirile rasiste ale lui Viktor Orban îi accentuează asemănarea cu Nicolae Ceaușescu, care îi împărtășea ultranaționalismul și antisemitismul, dezgustul pentru democrație și înclinația pentru reabilitarea criminalilor de război, însă a sfârșit în fața unui pluton de execuție, spune Zoltán Tibori-Szabó, șeful Institutului pentru Studierea Holocaustului și Genocidului din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, într-un articol de opinie în publicația israeliană Haaretz.

Cu zeci ani în urmă, disidentul maghiar Laszlo Rajk spunea în Le Monde că Viktor Orban este un „inamic al Ungariei” și un „inamic al Europei” și că regimul său se aseamănă cel mai mult cu dictatura ceaușistă.

Dictatorul român a înfuriat URSS cu naționalismul, independența și suveranitatea. Actualul premier ungar se opune sistematic și își sabotează partenerii și aliații aleși liber, de la Bruxelles și de la Washington, susținând că el este unicul apărător al civilizației europene împotriva migranților „non-europeni”, împotriva „îmbinării de rase”, împotriva „ideologiei de gen” și împotriva valorilor „post-occidentale”.

Un istoric

Nicolae Ceaușescu, care a fost un antisemit, nega că românii ar fi participat la Holocaustul din România și i-a îndepărtat pe evrei din conducerea Partidului Comunist Român. Pe de altă parte, el a cultivat relații cu Israel dintr-un pragmatism rece, pentru recompense financiare și deoarece credea în clișee antisemite despre dominanța globală a evreilor.

Viktor Orban organizează campanii antisemite, falsifică istoria nazistă și colaboraționistă a Ungariei și submineză sau sabotează în țara sa fiecare instituție și proiect despre Holocaust. Ambii au avut un istoric în reabilitarea intelectualilor și politicienilor fasciști”, mai spune autorul editorialului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Viață de nabab. 9.200 de euro, remunerația lunară a sindicalistului Anton...

Unul dintre cei mai vocali lideri de sindicat din învățământ, Anton Hadăr, abonat la emisiunile TV unde își dă cu părerea despre totul și...