Culturile agricole, în stare bună în Olt. Nicio cerere de evaluare a pagubelor produse de secetă

Publicat: 22 iul. 2022, 08:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Culturile agricole, în stare bună în Olt. Nicio cerere de evaluare a pagubelor produse de secetă

Fermierii din județul Olt au fost norocoși, în acest an, spre deosebire de agricultorii din alte zone ale țării, unde seceta a făcut ravagii. La acest moment, nu a fost depusă nicio înștiințare scrisă privind afectarea gravă a culturilor, după cum a anunțat conducerea Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt.  

Dacă până acum a fost bine, există totuși temeri privind perioda următoare, mai ales că se instalează canicula.

„Nu au fost depuse cereri la noi privind seceta, ceea ce înseamnă că fermierii din județul Olt nu sunt afectați de secetă. Nu au fost raportate culturi calamitate de secetă. Culturile arată bine până acum și nu au avut ce să depună. La noi a mai și plouat, să vedem ce va fi de acum înainte, pentru că se instalează canicula. Termenul de depunere a cererilor pentru constatarea suprafețelor afectate de seceta pedologică a fost prelungit până pe 1 august. Fermierii din Moldova sunt afectați, pentru cei din această zonă s-a prelungit perioada. La noi nu sunt probleme, nu s-au plâns fermierii”, a declarat directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, potrivit Gazeta Oltului.

Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc – secetă pedologică- este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui).

Citește și INTERVIU / Elena Mateescu (ANM): Acest an agricol este unul dintre cei mai secetoşi din istorie