Cum a ajuns Olguța Vasilescu la pixul lui Iohannis

Publicat: 13 feb. 2023, 11:00, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
<strong>Cum a ajuns Olguța Vasilescu la pixul lui Iohannis</strong>

Liderii de grup ai PSD din Senat și Camera Deputaților, Radu Oprea și Alfred Simonis, la inițiativa senatorilor PSD de Dolj, Ion Prioteasa și Mihai Genoiu, dar a deputatei PSD de Dolj, Eliza Mădălina Peța-Ștefănescu, și a deputatei de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, au depus la Biroul Permanent al Senatului un Proiect de act normativ de modificare și completare a unor prevederi din Legea Contensiosului Administrativ nr.554/2004. La prima vedere pare o inițiativă parlamentară semnată de 21 de parlamentari-19 PSD și câte unul de la UDMR și PNL, ca oricare alta, dar, în realitate, este proiect legislativ cu dedicație care dă posibilitatea primarilor să facă ce vor, dar, dacă vor fi sancționați de instanțe, decontul sancțiunii va fi făcut din banii contribuabilului. 

Pe 24 noiembrie 2022, la Biroul Permanent al Senatului României a fost depusă propunerea legislativă, iar pe 14 decembrie 2022, proiectul a fost trimis la Camera Deputaților, unde, în procedură de urgență, a fost adoptat pe data de 19 decembrie 2022. Ulterior, s-a întors la Senat, unde, tot în procedură de urgență, pe 6 februarie 2023 a fost adoptat. PSD, PNL și UDMR au votat pentru iar USR și AUR au votat împotrivă.

 Practic, prin modificarea Legii contenciosului administrativ, parlamentarii mută din ”în sarcina primarului” în ”cea a primăriei” amenzile primite pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu de către primarilor. Adică cel amendat că cineva nu și-a făcut treaba nu va mai fi primarul/persoana fizică, ci primăria/instituția publică/persoana juridică. Astfel spus, tot cetățeanul va deconta ilegalitățile primarului din bugetul localității, adică din taxele și impozitele plătite de locuitori. De ce atâta grabă pentru adoptarea acestor modificări legislative? Cine este principalul beneficiar? Întrebări la care există deja un răspuns foarte clar.

Toată ingineria legislativă a fost pusă pe tapet de către fostul edil al Craiovei, actualul senator PSD de Dolj, Mihail Genoiu. Acesta are de plătit o amendă uriașă, stabilită în iulie 2020, de Tribunalul București, pentru că nu a respectat o hotărâre judecătorească pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Era vorba de faptul că municipalitatea secretizase, prin dispoziție de primar, toate actele normative emise de… primar. Însă, conform deciziei Tribunalului Bucureşti, primarul Mihail Genoiu a fost amendat cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, iar municipalitatea trebuie să plătească reclamantului penalităţi de 100 lei/zi de întârziere. Și, astfel, Lia Olguța Vasilescu a ajuns și ea bună de plată penatru că i-a succedat lui Genoiu la conducerea Primăriei Craiova, la doar câteva luni de la pronunțare, mai exact în noiembrie 2020.

La rândul său, Olguța Vasilescu a continuat să ignore hotărârea Tribunalului București. Ba mai mult chiar a cerut anularea ei, dar fără câștig de cauză. Suma pe care o datorau este de peste 400.000 lei.

Dar, în februarie 2023, cu o zi înainte de ultimul termen al procesului pentru stabilirea și împărțirea pe zile a amenzii aplicate celor doi, Maihail Genoiu și Olguța Vasilescu, este depusă o cerere de intervenție în sprijinul acestora de către un angajat cu ștate vechi în TVR Craiova. Efectul imediat: soluția se amână pentru luna martie.

Astfel, se încearcă să se câștige timp pentru ca legea modificată recent de Parlament să meargă la președintele țării pentru promulgare și să intre în vigoare înainte de luna martie 2023. Practic, prin modificarea Legii contenciosului administrativ, primarii vor face ce vor fără să dea socoteală, întrucât în cazul nerespectării hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, plata amenzilor se mută din sarcina conducătorilor de instituții în sarcina instituțiilor, adică din banii cetățenilor.

Rămâne de văzut dacă președintele Klaus Ioahannis va emite decretul de adoptare a acestei legi sau va retrimite Parlamentului acest proiect legislativ, mai ales că există o mulțime de motive legale de respingere. Și uite așa a ajuns Olguța Vasilescu și toți edilii din țara noastră la mâna lui Klaus Iohannis, adică la pixul președintelui României!