Cum a fost posibil? Un bărbat din SUA, acuzat de zeci de furturi din muzee, a fost condamnat la o singură zi de închisoare

Thomas Gavin, un renumit hoț de antichități, spune că a comis numeroase furturi din muzee pentru că îi place „să colecționeze” lucruri vechi.

După toate furturile comise, bărbatul în vârstă de 78 de ani a fost condamnat la o singură zi de închisoare. Thomas Gavin a fost prins încercând să vândă o pușcă ce datează din timpul Războiului de Independență din SUA, relatează BBC.

Când a fost interogat, el a recunoscut că a comis zeci de alte jafuri în anii 1960 și 1970 și și-a cerut scuze. Procurorii au declarat marți că „s-a făcut în sfârșit dreptate”, după 40 de ani.

În iulie, Gavin, care locuiește în Pottsville, Pennsylvania, a pledat vinovat pentru vânzarea unui obiect de patrimoniu cultural furat dintr-un muzeu.

Cumpărătorul a spus că și-a dat seama că arma a fost furată după ce a văzut-o într-o carte din 1980, scrisă de un expert în puști antice.

Gavin a recunoscut că a furat o pușcă antică, realizată de un maestru armurier în 1775, de la Muzeul Parcului de Stat Valley Forge în 1971. Pușca Christian Oerter este una dintre cele două despre care se știe că au supraviețuit, cu mecanismul original din silex pe care este scris numele producătorului, locul și data fabricării. Arma valorează circa 175.000 de dolari.

FBI l-a găsit pe Gavin după ce acesta a încercat să vândă pușca și alte obiecte furate unui comerciant de antichități, în iulie 2018.

„Furtul unui artefact dintr-un muzeu – literalmente o bucată din istoria americană – este o infracțiune federală gravă”, a spus procurorul american Jennifer Arbittier Williams într-un comunicat.

Pe lângă ziua de închisoare, Gavin a fost condamnat la trei ani de probațiune, inclusiv un an de detenție la domiciliu, precum și o amendă de 25.000 de dolari și plata unor despăgubiri 23.385 de dolari.

Când a fost interogat de FBI, în februarie 2020, Gavin a recunoscut că a furat pușca, pe lângă alte puști antice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea din mai multe muzee.

Judecătorul a spus însă însă că multe dintre furturi s-au prescris, iar în alte cazuri, obiectele furate valorează mai puțin de pragul de 5.000 de dolari necesar pentru taxele federale.

În instanță, marți, bărbatul de 78 de ani, aflat acum în scaun cu rotile, și-a cerut scuze: „Îmi pare rău pentru toate aceste probleme”, a spus el.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Transelectrica

Directoratul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul social în str. Olteni nr. 2–4, clădirea „PLATINUM...
Oana Sivache, inlocuita de la sefia ASSMB de Nicusor Dan

Oana Sivache, înlocuită de la șefia ASSMB. Nicușor Dan: ”Primarul Bucureștiului...

Primarul Nicușor Dan a înlocuit-o din funcție pe Oana Sivache, director ASSMB, vizată de o anchetă DNA! Vezi în rândurile de mai jos ce...