Cum arată o zi de școală în Ucraina, în ciuda războiului

Publicat: 29 ian. 2023, 18:30, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum arată o zi de școală în Ucraina, în ciuda războiului
Sursa foto: https://theirworld.org/

Chiar dacă este război, copiii din Ucraina își continuă școala. Jurnaliștii de la Euronews au realizat un reportaj, la fața locului, despre cum arată o zi de școală în Ucraina, în ciuda războiului și a bombardamentelor.

Într-un cartier din Kiev, copii ucraineni de școală primară merg la cursuri câteva zile pe săptămână.

În programul acestei după-amieze: pregătirea unui gem din fructele de sorban (rowan) – mere suculente, de culoare roșu-portocaliu –  culese înainte. Oalele sunt trimise soldaților pe front.

”Avem un coleg de clasă al cărui părinte este pe front. Și noi îi vom trimite gem pregătit de noi”, explică unul dintre școlari.  

Într-o altă clasă, se fac lumânări pentru a-i ajuta pe soldații din tranșee să aibă lumină. Astfel, elevii contribuie cu puterile lor și în modul lor specific la susținerea celor de pe front.

La câteva sute de kilometri depărtare, în satele din apropierea liniei de front, educatorii și elevii au fost nevoiți să se adapteze la condiții și mai dificile.

O școala din regiunea Donețk, aflată sub control ucrainean, a fost lovită de bomabardamentele rusești. Totuși, profesorul Oleksandr Pogorielov continuă să țină cursuri: când școala a fost distrusă, am decis să predau la domiciliul elevilor, în așa fel încât ei să interacționeze. Este mai bine să ții cursuri ”față în față” cu copiii, decât online.

În Ucraina, anul școlar continuă, deși este război.

Potrivit ONU, învățământul a fost puternic perturbat de invazia rusă pentru 5,3 milioane de copii din Ucraina. În prezent, peste 600.000 dintre acești copii învață într-o țară vecină.

Citește și Americanii înclină puternic balanța în război. Vor trimite tancuri Abrams în Ucraina