Cum au ascuns profiturile Petrom politicienii ultimilor 20 de ani

Publicat: 24 ian. 2023, 20:52, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
Cum au ascuns profiturile Petrom politicienii ultimilor 20 de ani
Klaus Iohannis si OMV Petrom

Deși politicieni de vârf, precum fostul premier Tăriceanu, anunțau că Petrom este în moarte clinică și are pierderi de 500 de milioane de dolari, de fapt, compania înregistra profituri enorme, la nivelul anilor 2000.

„S-a făcut transfer prin contract direct și prin semnătura unui singur om din partea guvernnului. OMV are dreptul să vândă orice, e proprietar, iar ANRE doar ia act de așa ceva. Așa am ajuns să avem scădere a producției naționate de petrol și gaze. Raprotul Curții de Conturi este, de fapt, o revenire la ceea ce se descoperise înainte cu un an. Ca fapt divers, OMV avea alocat pentru marketing 566 de milioane lei, iar pentru investiții în sectorul de petrochimie doar 11 milioane de lei”, a declarat specialistul în energie Dian Popescu în emisinea CULISELE STATULUI PARALEL.

„Erau 57.000 de angajați în total la Petrom. Nici azi nu s-a rezolvat cu cei 8% ai angajaților români. Cine le dă inapo oamenilor viața distrusă și lipsa locului de muncă. Asta ca să nu mai spun de faptul că fost distrusă industria orizontală. Le-au dat „n” derogări, le-au facilitat de toate, nici Comisia de privatizare nu exista, după 5 ani. Până în 2014 nu s-a sinchisit nimeni să vadă daca s-au plătit redevențe și cât anume. Contractul arată că nivelul de redevențe va fi menținut timp de 10 ani până în 2014 . Se preconiza că profitul brut era de 464 milioane de euro în 2006, 722 milioane de euro, în 2007 și 644 de milioane de euro în 2008. Asta în condițiile în care toți politicienii ne-au explicat, ân ultimii 20 de ani, că Petrom este în groapă. Tărcieanu zicea că avea pierderi de 500 milioane de dolari”, a declarat realizatoarea emisiunii CULISELE STATULUI PARLALEL, scrie Realitatea Plus.

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine