Cum au eşuat referendumurile din Italia şi ce înseamnă asta pentru românii care visează la cetăţenie şi stabilitate

De la cetăţenie mai accesibilă la protecţia locurilor de muncă, cinci referendumuri esenţiale pentru viitorul social al Italiei s-au prăbuşit spectaculos în tăcerea urnelor. Meloni n-a votat, italienii n-au venit, iar românii din diaspora aşteaptă iarăşi „data viitoare”.

Ce faci când ai şansa să-ţi uşurezi viaţa, dar ţi se spune discret să stai acasă? În Italia, cinci referendumuri care ar fi putut relaxa legislaţia privind cetăţenia şi întări drepturile muncitorilor au eşuat din lipsă de cvorum. Rata de participare a fost ruşinos de mică – sub 50% – iar un detaliu esenţial nu trebuie ignorat: guvernul Giorgiei Meloni a încurajat absenteismul. Mai mult, chiar premierul a mers la secţie doar ca să nu voteze, un gest de sabotaj democratic deghizat în neutralitate.

Ce s-a votat… teoretic

Referendumurile de duminică şi luni (8-9 iunie 2025) puneau în joc următoarele teme:

1. Reducerea termenului de obţinere a cetăţeniei italiene de la 10 ani la 5 ani, în special pentru tinerii născuţi în Italia din părinţi străini – un pas spre „ius soli” parţial.
2. Abrogarea unor norme care facilitează concedierile colective, în special în marile companii care se relocă.
3. Întărirea protecţiei pentru lucrătorii sezonieri, printre cei mai exploataţi muncitori din agricultură.
4. Reinstaurarea controalelor automate în caz de concedieri abuzive, măsură eliminată de reformele neoliberale din 2015.
5. Posibilitatea sindicalizării mai facile în firmele mici.

Toate acestea au fost respinse nu prin vot, ci prin absenţa lui. O tăcere dictată de sus, într-un climat de cinism politic și calcul rece.

Ce-a făcut guvernul Meloni? A pus piedică democrației directe…

Deşi guvernul nu avea oficial o poziţie „contra”, liderii coaliţiei de dreapta – Fratelli d’Italia, Lega și Forza Italia – au încurajat explicit absenteismul. Au aplicat tactica ticăloasă, dar eficientă: „dacă nu mergem la vot, referendumul nu e valid”. Iar Meloni, în perfectă formă de lider populist care adoră să se joace cu principiile, a anunţat că merge la vot ca să nu voteze.

Un gest ipocrit, transmis în direct cu zâmbetul pe buze. Un „du-te-ncolo, democraţie!” foarte italian.

Opoziţia a protestat, dar fără prea mare vlagă. În ciuda campaniilor sindicale şi ONG-iste, spiritul civic a fost torpilat de o propagandă constantă care a descris referendumul ca pe un moft de stânga sau ca pe o „manevră ideologică”.

Ce înseamnă pentru românii care muncesc sau vor să se mute în Italia?

1. Visul cetăţeniei rămâne amânat

Reducerea perioadei de rezidenţă legală de la 10 ani la 5 ani ar fi fost mană cerească pentru sute de mii de români care lucrează legal, îşi cresc copiii în Italia şi contribuie la economie. Într-o ţară cu peste 1 milion de români, acea schimbare ar fi însemnat mai multă stabilitate, mai puţină umilinţă birocratică, mai mult acces la protecţie socială.

2. Locul de muncă – tot la mâna patronului

Propunerile de întărire a protecției muncitorilor ar fi oferit un minim confort pentru cei care trăiesc cu teama concedierii de la o lună la alta. În agricultură, construcții și servicii – domeniile unde lucrează cei mai mulți români – lipsa unui cadru legal clar înseamnă muncă la negru, zile lungi, fără asigurări, fără viitor.

3. Exploatarea sezonieră, încă legală

Românii sezonieri în sudul Italiei – în special în Sicilia, Calabria, Puglia – trăiesc într-un amestec toxic de exploatare agricolă, tăcere instituţională şi mafie locală. Una dintre propuneri viza tocmai îmbunătăţirea condiţiilor lor. N-a trecut.

Italia se „așază” pe dreapta și ignoră realitatea

Rezultatul referendumului nu e doar un eșec procedural – e o radiografie a unei societăți amorțite, manipulate și deseori tentată de populism. Când premierul încurajează neparticiparea, când presa mainstream minimalizează temele sociale, iar cetățeanul e obișnuit să nu creadă în nimic, democrația directă moare sufocată de lipsa de speranță.

Italia virează tot mai clar spre un model conservator-autoritar, unde drepturile muncitorilor sunt privite ca obstacol pentru investitori, iar imigranții sunt tolerați atâta timp cât nu cer prea multe.

Nu te întreabă nimeni, dar tot suferi consecințele

Românii din Italia n-au fost întrebați. Și totuși, sunt direct afectați. Lipsa cetățeniei înseamnă statut precar, lipsă de reprezentare, imposibilitatea de a vota. Iar lipsa protecției la locul de muncă înseamnă abuzuri zilnice, nesiguranță și exploatare.

Referendumul a murit. Dar problemele n-au dispărut. Dimpotrivă – acum, guvernul Meloni poate susține liniștit că „poporul a ales”. Când, de fapt, poporul n-a venit. Din frică, nepăsare sau pură manipulare.

Când ai ocazia să schimbi ceva și ți se spune să nu votezi, nu e democrație. E o șmecherie politică deghizată în tăcere.

Iar pentru românii care muncesc acolo – e o lecție amară despre cât de fragil e dreptul la drepturi.